Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vis american de-o vară

Publicat in Dilema Veche, joi 15 septembrie 2011 ·

Acum cîţiva ani, Irina Covoran a ales să-şi petreacă vara în Statele Unite ale Americii, pe Insula Key West din Florida – un adevărat paradis al vacanţelor, cu plaje întinse, nisip fin, cocktailuri cu umbreluţe colorate şi... povestea noastră încîntătoare se cam încheie aici. De fapt, Irina – studentă atunci în anul al II-lea la Jurnalism – a pornit în căutarea aşa-zisului „vis american“, mergînd în SUA în cadrul unui program de work & travel. De ce a renunţat la zile întregi de lenevit şi relaxare cu prietenii, pentru a pleca peste mări şi ţări, la muncă? „Motivul principal a fost unul pur pragmatic – banii. Îmi doream mult o maşină, deoarece eu nu sînt din Bucureşti, ci din Piteşti, ceea ce înseamnă o navetă permanentă. Şi mi-am dat seama că singurul mod de a strînge banii necesari într-un timp cît mai scurt este să plec din ţară“, îmi explică ea.

Aşadar, a depus actele necesare şi, împreună cu prietena ei, a pornit la drum: Bucureşti-Amsterdam-New York-Miami-Key West. „A fost prima dată cînd am ieşit din ţară, primul zbor cu avionul. Cînd am ajuns acolo, am aflat că ne pierduseră bagajele.“

DE ACELASI AUTOR Sebastian LEITNER: "Muzica clasică nu e plictisitoare" - interviu „Lumea în biblioteca mea” Inspiraţia vine de la Brăila Frumos e în octombrie la Sibiu - Astra Film Festival 2012, Ediţia a XII-a La destinaţie, nu le aştepta nimeni, astfel că au trebuit să se descurce singure. Au lucrat într-un convenience store (un magazin cu de toate, în cantităţi mici, la preţuri destul de mari), aparţinînd unei familii de imigranţi care deţinea mai multe afaceri în zonă: ea era din Marea Britanie, el – din Israel. „Mi-am consumat întreaga vară muncind mult, bucurîndu-mă extrem de puţin de ceea ce era exact în faţa mea“, îmi spune Irina. „Acolo nu eşti plătit cu un salariu fix, ci la oră – cît munceşti, atît primeşti.“ Acest lucru a generat competitivitate î

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 42 minute
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum o ora
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 4 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 2 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 5 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 47 minute
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 3 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Euro 2024 Turcia învinge Georgia!

Ziua Constanta acum 42 minute
Meciul Turcia - Georgia (ora 19.00, Dortmund), din grupa F, a deschis ziua a cincea de la Euro 2024. Turcia a învins Georgia, cu scorul 3-1 la Dortmund, pe o ploaie torențială, în grupa F de la Euro 2024. Turcia s-a calificat la Euro 2024 terminân

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 35 minute
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

26°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°