Articolul este inspirat de publicarea in MO 656/14 septembrie 2011 a OUG pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calitatii educatiei

M-am ocupat multa vreme de asigurarea calitatii educatiei si mi-am format pareri proprii. In alte tari cu experienta si vechime in domeniu,  evaluarea este de terta parte, nici la furnizor nici la beneficiar. Doar asa este credibila si serioasa. Ce furnizor de servicii sau bunuri ar fi nebun sa-si dea cu firma in cap si sa-si ponegreasca rezultatele propriei activitati. Toti furnizorii striga in gura mare ca „marfa” produsa de ei este cea mai buna. Asa se face ca in Germania, Austria, Franta, Spania, au aparut 4-6 agentii de evaluare a calitatii educatiei in invatamantul superior, private, functionand pe baze contractuale, pe o piata in care onestitatea, profesionalismul si credibilitatea iti aduc contracte. Mai nou, pentru acreditatea acestor agentii s-a infiintat EQAR (European Quality Assurance Register), care obliga agentiile la anumite exigente privind resursele umane si materiale, experienta in domeniu, etc.

In Romania, abia in 2005, ministrul Mircea Miclea a aliniat invatamantul superior la trendul european, prin promovarea OUG 75/2005. Pana in 2005 interesele fabricilor de diplome, aparate in parlament de rectori si profesori universitari, au blocat sau intarziat orice tentativa de a evalua si controla serviciile oferite de invatamantul superior, privat sau de stat. In esenta, OUG 75/2005 infiinta doua agentii de asigurarea calitatii, ARACIS si ARACIP, pentru invatamantul superior, respectiv preuniversitar.

Este adevarat ca statul este responsabil in fata cetatenilor de legalitatea si calitatea bunurilor si serviciilor existente in piata. Daca imi procur un medicament de la o farmacie care, in loc sa ma faca bine, ma omoara, statul