Oare cati parinti nu s-au bucurat cand au vazut reclama la TV, ca din data cutare ziarul X va aparea impreuna cu o minunata colectie de povesti pentru copii sau cu DVD-uri cu desene animate sau pur si simplu cu volumele de literatura universala ale tineretii sau cu albume de arta de clatit ochii si de invatat ceva....
Si entuziasmul dureaza exact pana la data cutare, cand cel interesat se prezinta la chioscul de ziare si da cu ochii de vanzatorul care incepe orice propozitie cu o negatie - nu am, nu stiu, nu pot, nu ma intereseaza, nu vreau.
Marturisesc ca fac parte dintre acesti entuziasti care alearga dimineata la chioscul de ziare si am fost de multe ori dezamagita de cei de la tejghea. Si pentru ca nu m-am putut intoarce acasa cu mana goala a trebuit sa gasesc solutii, ca deh, romanul se pricepe la tot!
De vreo trei ani, de cand s-a instaurat dictatura vanzatorilor de ziare, am trecut prin toate starile. Prima data, cand m-am lovit de un refuz, am alergat intr-un suflet la alt chiosc, in speranta ca poate acolo au mai multa marfa si nu s-a epuizat in cele 15 minute de cand a deschis. Dupa cateva sprinturi inutile insa, am inceput sa ma prind cum sta treaba, asa ca am trecut la planul B.
Am inceput sa dau telefoane, sa vad care prieten al meu are mai mult apel la vanzatori si reuseste sa obtina cartea/DVD-ul/albumul ravnit de mine cu atata disperare. Si, spre bucuria mea, planul B a functionat si speranta a revenit - vanzatorii de ziare au si ei inima si inteleg ca vrea omul sa isi bucure copilul cu o carte de povesti frumos ilustrata.
Deja de la stadiul acesta am inceput sa pricep cum sta treaba la chioscuri sau, cum ne place sa spunem, sa ma descurc. M-am imprietenit si eu cu un vanzator sau altul, cu pretul unei cafelute sau al unei ciocolate, dupa caz, si nu mai pornesc dimineata cu emotii la chioscul