● Brian Ferry, Olympia, Astralwerks, 2010.
„I want to be / Where strangers meet / I want to hold you / At the dark end of the street“… De pe coperta discului, una care-i complimentează artistului britanic mai vechile obsesii, o curtezană numită Kate Moss încearcă, precum un billboard de pe Oxford Street, să(-şi) vîndă ceea ce tu îţi poţi doar imagina. Safire şi ruj. Olympia lui Manet transportată, mai mult gratuit decît altfel, acum şi aici. Undeva în interior, un citat din Goethe: „… the eternal feminine leads us on…“ Pop art. Pop şi artă. Vocea tenorală continuă să îşi spună povestea cu un dramatism invaziv. Un pian grav răbufneşte din cînd în cînd. În depărtare, thereminul îşi modulează cu paşi nesiguri incantaţiile de un comic lugubru. „Are you wanting me to stay / Or should I go? / Your fancy words / Spin fast and loose / I’m too tongue-tied / For the company you choose“…
Cînd a fost Bryan Ferry mai aproape de Sinatra, dacă nu acum, cu această piesă, „Tender Is the Night“ – după mine, propria „My Way“ –, care închide cel mai nou album al său? Nu-mi amintesc ca asta să se fi întîmplat vreodată atît de evident, într-o carieră începută acum mai bine de patru decenii. Acest minimalism romantic şi alienant pulsează neregulat pe Olympia, al treisprezecelea album de studio al liderului trupei Roxy Music. „Me Oh My“, un alt plus al discului, se împarte între chitara ultra-recognoscibilă a lui David Gilmour şi intervenţiile discrete ale sintetizatoarelor lui Brian Eno, pentru a livra o repriză bine temperată de pop à la Ferry: emoţional şi transgresiv, dandist şi fragil, bîntuitor şi subversiv. Pe „Song to the Siren“, o preluare după o preluare – originalul este al lui Tim Buckley; sursa lui Ferry este cover-ul făcut după el de This Mortal Coil –, vocea britanicului construieşte, împreună cu cei 13 (!!!) instrumentişti care au participat la înregis
