Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scutul antiracheta din Romania, Anaconda in jurul Rusiei - Pravda

Publicat in Ziare.com, joi 15 septembrie 2011 ·

Statele Unite si Romania au semnat un acord in urma caruia elemente ale scutului american antiracheta vor fi amplasate in aceasta tara europeana. Elemente ale sistemului EUROPO ar urma sa fie amplasate si in Turcia.

Toate informatiile indica faptul ca "masina de razboi" a Statelor Unite se apropie de granitele Rusiei, scrie Pravda.

Acordul romano-american a fost semnat la 13 septembrie, in cadrul unei vizite la Washington a presedintelui Romaniei, Traian Basescu. Acesta s-a intalnit cu Barack Obama, fara ca reuniunea sa fie planificata.

Potrivit documentului semnat, pana in 2015, elemente ale sistemului american vor fi instalate la baza militara de la Deveselu. Acestea vor include radarele Aegis, un centru operational de control si baterii de rachete mobile, cu interceptoare pentru rachetele SM-3 si Standart-3.

Aproximativ 200 de soldati americani vor fi rezidenti ai bazei militare, urmand ca, in caz de necesitate, numarul acestora sa creasca la 500. Nicaieri in acord nu se precizeaza impotriva carui stat este indreptat scutul. Oficialii americani si romani au repetat faptul ca nu Rusia ar fi tinta, dar, din punct de vedere al Moscovei, asigurarile nu sunt foarte credibile.

In urma cu catva timp, SUA si Turcia au anuntat ca pe teritoriul acesteia din urma va fi instalat sistemul de radar EUROPRO.

Un purtator de cuvant al Ministerului de Externe de la Ankara a subliniat ca decizia de a implementa proiectul acestui radar a fost luata la summit-ul de la Lisabona, din 2010, iar Turcia a contribuit activ la planurile originale.

Potrivit unui diplomat turc, radarul va fi amplasat in sud-estul Turciei, ceea ce va permite "scanarea" unei arii de cateva mii de kilometri. Iarasi, Turcia insista ca noul sistem nu este indreptat impotriva nimanui, precizand ca in special nu este indreptat impotri

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 36 minute
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 4 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum 44 minute
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Nicolae Ciucă: Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, ar fi cea mai mare greşeală / Am închis cu decizia să avem alegerile prezidenţiale în septembrie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, despre o posibilă rupere a coaliţiei, în contextul candidaturilor separate la alegerile prezidenţiale, că el crede că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, preci

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 2 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 3 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Ciucă, despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele: Este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat duminică despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele că este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile.

Ministrul Muncii: ”Românii să nu accepte să lucreze fără toate veniturile declarate. Un compromis şi cu privire la pensia ta”

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, face un apel la lucrătorii români, cărora le recomandă să nu accepte că muncească fără ca toate veniturile lor să fie declarate şi taxate, ea explicând că cei care acceptă acest compromis acceptă şi că vor av

Nicolae Ciucă, despre o colaborare cu USR: Orice opţiune este pe masă / În această perioadă scurtă de când am intrat în politică am învăţat un lucru, în politică niciodată să nu spui niciodată

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre o colaborare cu USR că orice opţiune este pe masă, el precizând că în această perioadă scurtă de când a intrat în politică a învăţat un lucru, şi anume că în politică niciodată să nu spui n

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

20°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/27°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°