Vremurile de crizǎ întotdeauna inspirǎ soluţii interesante. Aşa este cazul din ce în ce mai captivantei reviste Stare de urgenţǎ, preocupatǎ în special de realizǎrile culturale ale basarabenilor de pretutindeni. Redactorii au avut o idee excelentǎ - anume inserarea unui volum de poezie în cadrul revistei. Prima ispravǎ de acest fel a fost publicarea Dianei Iepure, cunoscutǎ deja prin volumul Liliuţa, apǎrut la Editura Vinea.

O sutǎ cincizeci de mii la peluze este un grupaj de poeme în care se mai poate regǎsi ceva din pitorescul savuros şi alintat al Liliuţei. Propriu-zis, este vorba despre o continuare a acestei cǎrţi în ordine autobiograficǎ. Amintiri din frageda pruncie, pânǎ la stabilirea în Bucureşti şi noul stil de viaţǎ de aici. Substanţa liricǎ este mai variatǎ, iar forma a devenit mai laxǎ. Cu alte cuvinte, o oareşce modernizare a scriiturii. Liliuţa era mai omogenǎ. O sutǎ cincizeci de mii la peluze este variatǎ, cu ton egal, fǎrǎ proteste, patetisme sau imaginaţie fabuloasǎ. O zicere fireascǎ, contrapunctatǎ uneori de instantanee sau concluzii ironice ori simbolice.

"eu am o familie nouǎ/o casǎ nouǎ ce miroase a vopsea şi a nivea for men after shave/un copil nou/şi eu nou-nouţǎ" (Eticheta). Relatarea este la nivel minimal, fǎrǎ pretenţii. Firescul cotidian cu bucuriile lui simple este miezul confesiunii. Însǎ nu e bine sǎ dai totul în vileag: "mi-am zis sǎ nu mai enervǎm pe nimeni/cu fericirea noastrǎ/fericirea e lipsitǎ de bun-simţ/e un fel de curvǎ de lux" (O sutǎ cincizeci de mii la peluze). Şi atunci narativul confesiv deviazǎ înspre autoficţiune. Parcǎ citesc din Femeia în faţa oglinzei a Hortensiei Papdat-Bengescu, într-o variantǎ mai resemnatǎ: "azi mǎ simt precupeaţa numǎrul unu a minişului/azi fac din pǎrul meu legǎturele//ş...ţ//hai la pǎǎǎǍǎǍr la pǎǎǎǍǎǍr la pǎr/îmi modulez vocea/vreau sǎ fie caldǎ/ca un pǎr lung cǎzut peste fese"