Reacţia preşedintelui Parlamentului moldovean, Marian Lupu, faţă de întâlnirea din Germania dintre premierul Filat şi liderul transnistrean Smirnov denotă "invidie", susţine presa transnistreană, citată de PRO TV Chişinău, potrivit Mediafax.
"În reacţia lui Lupu faţă de întrevederea lui Filat cu Smirnov se poate citi lesne invidia. Pentru că Filat a primit de la UE ca temă pentru acasă reluarea negocierilor cu Tiraspolul. Şi îşi face tema bine. Iar acest lucru înseamnă că Filat va fi privit de europeni ca lider al Republicii Moldova, independent de ce funcţie va ocupa acesta", scrie agenţia de presă transnistreană Lenta.
"Este evident că Filat are nevoie de Smirnov chiar mai mult decât are nevoie de Lupu. Este chiar posibil ca Filat şi Smirnov să fi făcut un pact de neagresiune, o înţelegere politică. Nu întâmplător Filat era atât de convins când imediat după negocieri a declarat că rezultatele întâlnirii din Germania vor fi vizibile în curând. Lupu a perceput această manevră şi de aceea i-a lansat provocarea lui Filat", scrie agenţia transnistreană.
"Oricum ar fi, deocamdată, scandalul din alianţă este singurul rezultat al întâlnirii din Germania", comentează agenţia, adăugând că, "aparent, lui Filat îi este mai uşor să se înţeleagă cu Smirnov decât cu partenerii din coaliţiei".
Vlad Filat şi Igor Smirnov au discutat în Germania, în 9 septembrie, despre perspectivele dialogului politic permanent în cadrul procesului de negocieri pentru rezolvarea conflictului transnistrean, în formatul "5+2".
Discuţiile au avut loc în cadrul unei conferinţe desfăşurate în oraşul german Bad Reichenhall şi organizate de OSCE.
Vlad Filat a anunţat că următoarea reuniune în formatul "5+2", în cadrul procesului de soluţionare a conflictului transnistrean va avea loc în 22 septembrie, la Moscova.
Reacţia preşedintelui Parlamentului moldovean, Marian