39 de angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila stau de ieri acasă, după ce au fost disponibilizați.Cei mai mulți dintre angajații trecuți în rezervă fără nicio explicație sau compensație financiară fac parte din rând personalului operativ.
Aproximativ zece la sută din personalul ISU Brăila a rămas fără loc de muncă, de ieri, potrivit deciziei venite de la centru încă din iunie a.c. Dispoziția nu a fost pusă în aplicare imediat, așa încât, între timp, patru gradați voluntari, cărora li s-au desființat posturile, și un civil de la birouri au plecat fiindcă au rămas fără obiectul muncii, fără a primi, însă, plăți compensatorii sau șomaj.
Alte șase persoane au demisionat, iar patru au solicitat concediu fără plată pentru următoarele 90 de zile. Ceilalți 24, toți subofițeri din operativ, au fost trecuți în rezervă, fără nicio altă explicație sau compensație materială. Cu toții nu mai vin, de joi, la muncă.
Fără control ITM
„Deocamdată nu se știe dacă aceste persoane vor primi sau nu plăți compensatorii și șomaj, noi am primit de la București doar lista. Așteptăm noi documente și după aceea vom putea spune. Pot doar să confirm că, într-adevăr, de joi, cei 39 nu mai vin la serviciu", ne-a declarat maiorul Ștefan Stoian, purtător de cuvânt al ISU Brăila.
Potrivit Codului Muncii și Contractului Colectiv de Muncă, în cazul disponibilizărilor, angajatorul este obligat să acorde dreptul la șomaj, dar și plăți compensatorii.
„Sincer, nu m-a preocupat niciodată statutul pompierilor, nu i-am controlat niciodată, ei au niște acte normative speciale și, acum, depinde de fiecare ce a semnat", ne-a declarat Dumitru Văduva, inspectorul șef al ITM Brăila.
Surse din cadrul ISU Brăila ne-au spus că, de fapt, lista cu disponibilizați a venit pe șest și nu ar fi fost făcută publică. „Nu s-a spus și chiar mă temeam că sunt p