Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rugby/Argentina va juca cu România în funcţie de climă

Publicat in Adevarul, vineri 16 septembrie 2011 ·

Sâmbătă, la Cupa Mondială de rugby din Noua Zeelandă, echipa Argentinei îşi va adapta strategia de joc împotriva României în funcţie de condiţiile atmosferice de la Invercargill, unde vineri a plouat abundent şi chiar a căzut grindină.

"Desigur, clima va avea o influenţă. Am prevăzut să jucăm mai incisiv, iar pachetul de înaintare să deschidă breşe pentru linia de treisferturi, însă dacă plouă şi e vânt, vom juca mult mai puţin la mână", a declarat vineri antrenorul secund al ''Pumelor'', Fabian Turnes.

În primul său meci la CM 2011, contra Angliei (9-13), Argentina a jucat la Dunedin pe un teren acoperit.

Miercuri, în ultimul meci disputat la Invercargill, pe o ploaie continuă, toate punctele au fost înscrise după lovituri de picior, Scoţia învingând Georgia cu 15-6, în Grupa B, din care face parte şi România.

Unul dintre jucătorii Argentinei, Manuel Carizza, a afirmat: "Poate fi vreme bună, dar la fel de bine poate să bată vântul şi să plouă. Ne aşteptăm la ce-i mai rău. În aceste condiţii va trebui să fim foarte atenţi. Dimpotrivă, terenul e perfect, chiar dacă e îmbibat de apă".

În 15-le de start al Argentinei pentru meciul de sâmbătă, programat de la 6,30 (ora României), Alejandro Campos îl va înlocui pe Julio Alfredo Farias Cabello, accidentat la muşchii ischiogambieri, a indicat vineri staff-ul ''pumelor''. Pe banca de rezerve, locul lui Campos va fi luat de Genaro Fessia.

Argentina va folosi împotriva României următorii jucători: Gonzalez - Camacho, Rodriguez, Bosch, Agulla - Fernandez, Vergallo - Leguizamon, Fernandez Lobbe (căpitan), Campos - Albacete, Carizza - Figallo, Ledesma, Roncero. Rezerve: Creevy, Scelzo, Galarza, Fessia, Lalanne, Sanchez, Imhoff.

Sâmbătă va lipsi de la argentinieni din cauza unei accidentări căpitanul obişnuit al echipei, uvertura Felipe Contepomi, dar staff-ul ''pumelor'' speră că jucătorul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum 57 minute
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 32 minute
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Bucureștenii din patru sectoare rămân fără apă caldă. Se fac reparații la rețeaua de termoficare

Adevarul acum 37 minute
Începând de luni, 27 mai, se efectuează lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei primare de termoficare, în zone din sectoarele 2, 4, 5 și 6 ale Capitalei, anunță Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB).

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum o ora
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

Un val de aer rece ajunge în România: scad temperaturile și vin vijelii, ploi torențiale şi vânt

Adevarul acum o ora
Vremea se schimbă la început de săptămână. Până miercuri, 29 mai, sunt așteptate ploi însemnate cantitativ și, local, furtuni, în Moldova, estul Munteniei, Dobrogea și estul Transilvaniei, iar pe spații mai restrânse, și în restul teritoriului, potr

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum o ora
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Israelul interzice consulatului Spaniei la Ierusalim să furnizeze servicii palestinienilor începând cu 1 iunie

Adevarul acum 25 minute
Ministerul de Externe israelian interzice consulatului Spaniei la Ierusalim să furnizeze servicii palestinienilor începând cu 1 iunie, ca răspuns la recunoaşterea de către Madrid a statului Palestina, potrivit unui comunicat al diplomaţiei israelien

Gorj: 1.000 de panouri au fost montate la parcul fotovoltaic de la Spitalul TBC din Dobriţa

Mediafax acum 34 minute
Proiectul este finanţat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, Componenta C5 - Valul Renovării, Axa 2 - Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţă energetică în clădiri publice, Operaţiunea B.2: Renovar

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum 3 ore
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

10 ani de IQOS! Philip Morris International aniversează 10 ani de călătorie către un viitor fără fum

HotNews acum 4 ore
​Philip Morris International (PMI) aniversează 10 ani de când a lansat IQOS, dispozitivul care încălzește tutunul fără să îl ardă, şi a început astfel călătoria către un viitor fără fum. Compania a făcut progrese semnificative și rămâne dedicată viz

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°