Dacă istoria înseamnă locuire şi medievalitatea europeană înseamnă o vârstă istorică ce se lasă desemnată şi ca un timp al reşedinţelor nobiliare, atunci Transilvania se dovedeşte un pământ al medievalităţii perpetuate, de bine, de rău, până astăzi, disimulându-şi, uneori, strălucirea datorită vicisitudinilor mai recente în forma unor ruine aureolate. Privind reproducerile după ilustratele alb - negru interbelice puse în vânzare de cei ce au grijă de castelul de la Bonţida, reşedinţă din proximitatea clujeană a faimoasei familii aristocratice Bánffy, îţi vine greu să ascunzi surpriza care te năpădeşte. Ceea ce strălucea, până la al doilea război mondial, ca o bijuterie autentică, de gust occidental stratificat - urcând dinspre Renaştere către baroc prin efortul mai multor generaţii ale clanului, dar şi prin gustul şi creativitatea diverşilor arhitecţi - a ajuns, mai întâi prin distrugerea voluntară, dar parţială, survenită din partea trupelor germane în retragere, apoi prin dezinteres şi vandalizări succesive, de esenţă socialistă şi naţionalistă, o enormă şi impresionantă ruină.
Prin 1985, Ioachim Nica şi Liviu Vlad, un profesor de pictură şi un foarte înzestrat desenator, însoţiţi de câţiva discipoli ai primului, împătimiţi ai plein air-ului, descindeau în incinta vechiului castel, surprinzând în linii inspirate realitatea momentului. Astăzi, când Szabó Zsolt a profitat de prilejul celei de a zecea ediţii a "Zilelor Castelului Bánffy Bonţida" - desfăşurate, după obicei, în a doua jumătate a lunii august - pentru a-i invita pe cei doi plasticieni să îşi expună lucrările, acea realitate s-a schimbat într-un dublu sens. Pe de o parte, unele elemente de arhitectură au dispărut cu desăvârşire, rămânând imortalizate în lucrările de artă pe care mai cu seamă Liviu Vlad le expune. Pe de altă parte, iniţiativele restauratoare au avansat suficient în ultimii douăze