După criza băncilor, urmează cea a statelor care au preluat problemele instituţiilor financiare private. Sursa: REUTERS
S-au împlinit trei ani de la falimentul Lehman Brothers, considerat momentul când a început criza, iar economia globală pare a se îndrepta spre o nouă recesiune. Pe 15 septembrie 2008, când se anunţa falimentul gigantului financiar american, era greu de anticipat ce va urma. Nici guvernul american, care a hotărât că banca poate fi lăsată să cadă, nu a anticipat consecinţele acestui faliment.
Banca avea active de 639 milarde de dolari şi datorii de 619 miliarde. Era a patra bancă de investiţii ca mărime din SUA. Când falimentul a fost anunţat, valoarea acesteia s-a redus cu 46%. Mulţi au pus sub semnul întrebării decizia oficialilor americani de a lăsa Lehman să cadă, în condiţiile în care, în martie 2008, oferiseră un sprijin tacit pentru achiziţia Bear Stearns de către JP Morgan Chase.
Lehman era doar ultima picătură a unei economii mondiale construite pe baze nesănătoase. A fost suficient ca pieţele să se destabilizeze, funcţionarea liniilor de credit să fie distorsionată, ca instituţiile financiare să-şi dezvăluie adevărata faţă a bilanţurilor. Firme gigant au căzut pradă achiziţiilor sau falimentului, în întreaga lume.
Cineva trebuia să facă ceva. La doar câteva zile după falimentul Lehman, Henry Paulson, secretarul de atunci al Trezoreriei americane, a anunţat că va cumpăra cu 700 de miliarde de dolari participaţii în băncile cu probleme. Planul a avut replici în principalele state din Europa, care sufereau, la rândul lor.
Dinspre privat spre public
Intervenţia autorităţilor a marcat schimbarea centrului de greutate al crizei dinspre sectorul privat spre cel public. Datoriile guvernelor au început să crească, iar economiile au fost prea slăbite ca să echilibreze deficitele. Această situaţie ne-a adus, acum, după t
