Îmi amintesc, parcă a fost ieri. Era spre sfârşitul anului 2006, când de-abia ce mă transferasem de la „Evenimentul zilei" la „Adevărul".

Mă aflam la Palatul Cotroceni, la recepţia care a urmat şedinţei în care Parlamentul a votat pentru condamnarea comunismului.

S-a întâmplat atunci ceva ciudat. Un consilier al preşedintelui m-a tras deoparte şi mi-a spus, pe un ton plin de reproş: „Cum de ai putut să faci una ca asta? Ne-ai dezamăgit!". Trecusem, cum s-ar zice, de partea duşmanului. „Dar eu nu trebuie să vă dau vouă cu explicaţii, nu am vreo datorie faţă de voi", am apucat să replic, dar gheaţa deja se instalase.

Anii au trecut, toată lumea ştie cum. Inutil să mai dezgropăm discursurile prezidenţiale despre „moguli" şi „tonomate".

În ce ne priveşte, noi, cei de la „Adevărul", ne-am văzut de treabă cum am ştiut mai bine. Am fost critici faţă de toate guvernele ( fostul premier Călin Popescu Tăriceanu poate depune mărturie că nu i-a fost deloc comod cu noi) şi nici pe preşedinte nu l-am menajat deloc - unii dintre noi, cel puţin, dar fiecare are dreptul la propria opinie. Una peste alta, am încercat să fim mereu nişte critici corecţi şi nu să organizăm şedinţe de desfiinţare publică. Îi lăsăm pe alţii să se ocupe cu acestea.

Şi iată că astăzi preşedintele acordă un interviu amplu ziarului nostru (felicitări, George Rădulescu!). Dincolo de conţinutul său, care poate fi discutat şi evident, criticat, interviul este în sine un eveniment. Fiindcă vine să pună capăt unei perioade anormale, de acuzaţii şi vorbe grele, care pe noi ne-au întristat şi ne-au rănit. Nimeni însă nu a câştigat de pe urma acestui potop de acuzaţii. Nici jurnaliştii, dar nici politicienii - domniile lor să se uite încă odată pe indicii de popularitate din sondaje, dacă nu cred! Cu toţii am avut de pierdut, şi asta în dezavantajul societăţii şi al democraţiei româ