Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legătura dintre recuperatorii din Medeea şi accidentul poliţistului turmentat

Publicat in Ziua Constanta, vineri 16 septembrie 2011 ·

Unul dintre agenţii şefi ai Secţiei 5 de Poliţie Constanţa, aflat în timpul liber, a produs un accident şi a părăsit locul accidentului fără a avea acceptul colegilor de la Serviciul Rutier. Mai mult decât atât, fostul om al legii - căci ieri şi-a dat demisia din Poliţie - a refuzat să sufle în etilotest, astfel că în sarcină i s-a reţinut şi nesupunerea recoltării de probe biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei. Foarte interesant, agentul şef ar fi ajuns acasă fără probleme dacă nu se oprea cu maşina într-o limuzină, marca Mercedes, automobil aflat în proprietatea lui Vasile Ionuţ Feraru.

De altfel, numele acestuia din urmă apare într-un dosar deschis de poliţişti la începutul lunii decembrie 2007, când a fost agresat de doi presupuşi recuperatori. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, că pe data de 14 septembrie, în jurul orei 23.55, „un angajat al IPJ Constanţa, ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Secţiei 5 Poliţie, aflat în timpul liber, a condus un autoturism în Piaţa Ovidiu, din municipiul Constanţa, şi ajungând pe strada Mircea cel Bătrân, în zona unei unităţi de alimentaţie publică, datorită neatenţiei în conducere, pierde controlul direcţiei de mers, ocazie cu care acroşează un autoturism care se afla parcat". Oficialii Poliţiei mai arată că accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, iar conducătorul auto a părăsit locul evenimentului fiind depistat ulterior în persoana agentului şef Mihai Alexandru. Poliţistul a refuzat să se supună testării cu aparatul alcooltest, precum şi recoltării de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, motiv pentru care a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării de probe biologice sau testării a

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tricolorii la Euro 2024: Echipele de start la meciul Belgia – România

News.ro acum 30 minute
Echipele de start la meciul Belgia – România, de la Koln, programat la ora 22.00, în grupa E a Campionatului European: BELGIA: 1. Casteels – 3. Theate, 4. Faes, 5. Vertonghen, 7. De Bruyne-cpt., 8. Tielemans, 10. Lukaku, 14. Lukebakio, 21. Castagne,

Euro 2024 - Portugalia învinge Turcia şi are asigurat locul în optimile de finală

Mediafax acum 32 minute
Bernardo Silva de la Manchester City a deschis scorul la jumătatea primei reprize, cu un şut din prima, după ce centrarea lui Nuno Mendes, de pe stânga, a fost deviată norocos. Un autogol hilar a dublat avantajul Portugaliei, când fundaşul Samet Aka

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 2 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum o ora
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 2 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 3 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

27°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
Timisoara
acum

32°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°