Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Reşiţa cumpără „Afganistanul de România” şi-l transformă în zonă rezidenţială

Publicat in Adevarul, vineri 16 septembrie 2011 ·

După ce mai bine de 20 de ani au fost un focar de infecţie, Primăria vrea să preia blocurile din Mociur. Cei aproape 200 de locatari din cele două clădiri riscă să fie evacuaţi pentru că nu au nici măcar acte de identitate.

Municipalitatea are în plan să cumpere imobilele din Mociur şi terenul aferent acestora. Banii alocaţi pentru tranzacţia imobiliară sunt 250.000 de lei. Suma a rezultat în urma evaluării unei firme private. Următorul pas, după cumpărarea lor, este modernizarea şi transformarea zonei într-una rezidenţială.

„Dorim să intrăm în posesia celor două blocuri. Tocmai de aceea am bugetat suma necesară pentru achziţia lor. Trebuie să identificăm peroanele care locuiesc acolo, iar apoi sursele de modernizare. Cel mai probabil, ne gândim să transformăm zona într-una rezidenţială, de tip ANL”, a spus edilul-şef al Reşiţei, Mihai Stepanescu. Istoria celor două blocuri a început în anii `70, atunci când societatea de stat S.C. ICMMR a luat decizia să le construiască pentru angajaţii aduşi să lucreze în oraşul de pe Bârzava. În timp însă firma a acumulat datorii, iar imobilele au ajuns de ani buni în proprietatea celor de la Fisc, care nu au avut bani să le întreţină. „Am scos blocurile la licitaţie pentru că încercăm să recuperăm datoriile, a căror valoare este de peste 152 de milioane de lei”, a declarat Zlatia Cocar, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Caraş-Severin. De altfel, până acum au avut loc două licitaţii, însă nicio firmă nu s-a arătat interesată să le preia. Pentru că, potrivit legii, imobilele mai trebuie licitate o dată, la preţ mai mic, Primăria va spune prezent cu banii alocaţi deja din bugetul local.

Focar de infecţie

Procedura legală, însă, cere timp, astfel că blocurile s-au degradat şi au fost ocupate de cerşetori şi oameni cu probleme sociale, veniţi din alte oraşe ale ţării.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 2 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

CNAIR anunţă restricţii de circulaţie pentru maşinile mai mari de 7,5 tone cauzate de caniculă / Judeţele vizazte / Excepţii

News.ro acum 21 minute
CNAIR anunţă că, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum naţional, drumuri expres şi autostrăzi din judeţele:

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum o ora
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

INSP: 646 de cazuri noi de rujeolă, raportate în ultima săptămână

News.ro acum o ora
Un număr de 646 de cazuri noi de rujeolă au fost raportate, în ultima săptămână, în România, se arată în raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Până în prezent, au fost înregistrate 18 decese. ”În perioada 01.01.2023 - 16.06.2024

Legea cetăţeniei, modificată în Senat După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Ziua Constanta acum 26 minute
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen, ca primă Cameră sesizată, un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi con

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 2 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum o ora
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 36 minute
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Viktor Orban confirmă că l-a abandonat pe Iohannis. Președintele României rămâne fără susținere la șefia NATO FOTO

Ziare.com acum o ora
Viktor Orban, premierul Ungariei, a confirmat marţi, 18 iunie, într-o postare pe rețeaua socială X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO. Și Slovacia, prin preşedintele său, a făc

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°