Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Nastase: Formatul vizitei lui Traian Basescu in SUA, specific unei vizite de prim ministru

Publicat in HotNews, vineri 16 septembrie 2011 ·

Presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, scrie despre vizita lui Traian Basescu in SUA, intr-o postare pe blogul personal cu titlul "Cum se cosmetizeaza o vizita de lucru": "Pentru Romania, orice astfel de intalnire este o veste buna! Este o iesire din izolare si o confirmare a unei legaturi de care avem nevoie, si pe care contam foarte mult in viitor. Acest lucru trebuie sa fie clar, si vreau sa il subliniez – de altfel, USL-ul a salutat intalnirea si consolidarea parteneriatului cu SUA, precum si subiectul punctual al scutului anti-racheta." "Pacat este insa ca, dupa trei ani de administratie Obama, si sapte ani de administratie Basescu tot ceea ce am putut obtine a fost, oficial, o vizita de lucru cu vicepresedintele, la care s-a anexat o intalnire improvizata cu presedintele Obama, intalnire de la care au ramas doar pozele. Din punct de vedere protocolar, formatul este specific unei vizite de prim ministru. Asa a fost formatul vizitei mele – ca prim-ministru - in 2001."Fostul premier mai spune ca "Eu cred ca, dupa un astfel de moment, nu trebuie sa ramana nici osanale, nici huiduieli, ci doar imaginea clara a ceea ce s-a intamplat in aceste zile. As dori sa ii felicit pe cei care au facut posibila aceasta vizita, o echipa tanara si profesionista, din zona tehnica a aparatului de stat, de la MAE si din zona serviciilor". "Stiu ca imaginile fac cat o mie de cuvinte, si pentru publicul larg ele conteaza. Nu ne face insa bine, ca tara, daca ne iluzionam in legatura cu asta. Pentru cine nu stie, o vizita de lucru este cea mai putin importanta in ierarhia diplomatica a contactelor bilaterale la nivel inalt. Alte state, la fel de importante ca si Romania in relatiile bilaterale cu SUA, precum Polonia, au primit mult mai mult. Comparati, va rog, agendele convenite. Si cred ca este bine, ca romani, sa vrem sa fim cel putin la fel de bine reprezentanti in

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 8 ore
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 4 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 6 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 8 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 2 ore
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 6 ore
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 6 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Incident la graniţa NATO. Un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian al Finlandei

Mediafax acum 4 ore
Incidentul a avut loc estul Golfului Finlandei şi a durat aproximativ două minute, a precizat ministerul. Avionul militar rus a pătruns mai mult de doi kilometri în spaţiul aerian finlandez, potrivit Reuters. "Luăm în serios suspiciunea de încălcare

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 4 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 4 ore
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
vin.

18°/26°
Iasi
acum

20°
mar.

19°/32°
mie.

16°/25°
joi

15°/24°
vin.

13°/22°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
vin.

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°
vin.

16°/25°