După ce a pus pe jar şoferii români, Petrom a uimit când a raportat pentru anul trecut un profit-record în an de criză.
Cea mai mare companie românească a avut anul trecut o marjă de profit de 11,5%, cu aproape o treime peste gigantul petrolier Exxon, cea mai mare companie a lumii, şi aproape dublu faţă de Shell, cea mai mare companie europeană.
Redevenţele mici, fixate pentru 10 ani prin contractul de privatizare încheiat în 2004, şI regimul fiscal mai relaxat decât în alte ţări au propulsat Petrom la marje peste giganţi precum Chevron, Total, Eni, Statoil sau Repsol. Pentru prima jumătate a acestui an Petrom a înregistrat o marjă de profit de 16%, aproape dublu faţă de media de 6-8% din industria petrolieră. După un profit net de 1,74 miliarde de lei în primele şase luni, aproape cât a făcut în tot anul trecut, Petrom este pe cale de a avea în acest an cele mai mari profituri din istoria sa. Ba mai mult, rezervele de ţiţei concesionate sunt îndeajuns pentru ca Petrom să facă în total profituri nete de 12 miliarde de dolari la un preţ al barilului de ţiţei de 85 de dolari. Dacă adăugăm că OMV a luat deja dividende de 450 milioane de euro până acum de la Petrom şI iar compania cere de la stat alte 600 de milioane de euro pentru decontaminarea sondelor vechi, asumată de stat prin contractul de privatizare, austriecii aproape au luat Petrom pe gratis.
Jurnalul Naţional vă prezintă cum statul şi-a furat singur căciula şi a dat cea mai mare şi mai valoroasă companie a ţării literalmente pe nimic. Austriecii de la OMV deja pot considera că şi-au scos banii daţi pe companie, iar rezervele cu care Petrom s-a dat la pachet aproape că garantează un profit net de 12 miliarde de dolari.
Petrom are o marjă de profit de 11,5%, cu aproape o treime mai mare decât Exxon Mobil, cea mai mare companie a lumii şi peste giganţi precum Chevron