Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toma Caragiu, actor de telenovele după moarte

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 16 septembrie 2011 ·

Cum să nu îşi privească straniu soţia Toma Caragiu, când aceasta îl anunţă candid, pe la prânzul zilei de 4 martie 1977 că pleacă la munte? Nici nu putea să o privească altfel, deoarece, după cum consemnează şi volumul \"Carte despre Toma Caragiu\" (1985, editura Meridiane), marele actor era mai mult decât un simplu observator al comportamentului uman.

Observa fizionomia oamenilor, gesturile lor, mersul, modul de exprimare, înregistrând toate detaliile care i se păreau semnificative.

"Era un mare copil, iubind deghizarea, semn al sufletelor prea uşor vulnerabile. O candoare fără de margini îl făcea în faţa vieţii domestice mai vulnerabil decât un copil gata să plângă în hohote".

Mai ales în faţa mizeriilor mici şi mari ale cotidianului, cum ar fi plictiseala nevestii căreia i se năzare să plece la munte fără el! Când Elena Caragiu l-a anunţat că are de gând să facă o escapadă fără el, nu putea decât să ierte, zâmbind în telenovela vieţii.

Soţiei îi cam plăcea carnea tânără

"Din păcate o telenovelă proastă", ţine să specifice o importantă voce a teatrului românesc, profund intrigată de actualul scandal iscat în jurul lui Toma.

"Prefer să rămân sub semnul anonimatului. Nu îmi stă în fire să arunc cu noroi, dar în cazul soţiei lui Toma nu pot păstra tăcerea. Toată lumea teatrului ştie că Elena Caragiu a fost o actriţă de mâna a 14-a, o cântăreaţă de care nu a auzit nimeni şi o nevastă care şi-a înşelat fără ruşine bărbatul, adulmecând hulpav carne tânără. Uitasem de ea şi era bine! Acum a făcut greşeala să se arate după 30 de ani dornică de bani. Păcat. Coşciugul cu amintiri sordide nu trebuie redeschis. Miroase urât!".

Toma iubea din înţelegere, înţelegea din prea multă iubire. Îi plăcea poezia, şi scria el însuşi poezii, mai ales triste... Din păcate proasta telenovelă în care joacă după moarte îl "muşcă" precum câinii din versurile

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum o ora
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 46 minute
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Ciucă: Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. PNL o susţine în continuare

Mediafax acum 2 ore
„Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. Acest regim de impozitare a ajutat masiv la dezvoltarea economiei noastre şi mai poate contribui la recuperarea decalajelor faţă de statele mai dezvoltate din vestul continentului. De aceea, P

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 2 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 4 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Irlanda, Spania şi Norvegia au recunoscut Palestina ca stat. Decizia are ca scop menținerea speranţei pentru pace

Ziua Constanta acum 2 ore
Norvegia a recunoscut oficial marţi Palestina ca stat, a anunţat guvernul într-un comunicat de presă, un demers coordonat cu Spania şi Irlanda. Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a descris recunoaşterea de către ţara sa a statului pal

Ordin de restricție pentru cei care își agresează verbal și fizic vecinii - lege adoptată de Parlament

HotNews acum 3 ore
Pedepsele pentru cei care își agresează fizic sau verbal vecinii vor fi înăsprite și va putea fi instituit ordin de restricție pentru agresori, conform unui proiect de lege care modifică Codul Penal, adoptat marți de Camera Deputaților. Modificările

Tancurile israeliene au ajuns în centrul oraşului Rafah

Mediafax acum 4 ore
Tancurile au fost văzute lângă moscheea al Awda, din zona centrală a oraşului Rafah, au declarat martorii pentru Reuters. În mai multe zone din oraş s-au dat lupte grele, au mai relatat martorii, potrivit Sky News. Operaţiunile la sol în Rafah au în

Vremea

București
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

19°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

24°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°