În România, banii alocaţi de la buget pentru Cultură sunt 0,2% din PIB.
În Polonia, de anul acesta există o lege care spune că, din 2012, Cultura nu are voie să aibă mai puţin de 1% din PIB. Vorbim de o ţară, e-adevărat, mai dezvoltată decât România, dar despre una care a fost cândva în aceeaşi barcă a lagărului socialist cu noi.
Staţi liniştiţi, nu vă propun o discuţie aridă despre procente şi PIB. Vă spun doar cum au ajuns polonezii aici, pentru că mi se pare o poveste semnificativă. Acum câţiva ani, nişte artişti au avut ideea să încerce să convingă guvernanţii să dea Culturii cel puţin 1% din PIB. Când şi-au anunţat intenţia, mulţi i-au luat în râs. Părea ceva total irealizabil. Oamenii nu s-au lăsat însă descurajaţi şi au încercat să atragă cât mai mulţi susţinători ai ideii, în ceea ce ei numeau „Pactul pentru Cultură". Încet-încet, au reuşit să adune de partea lor tot mai mulţi artişti, directori de instituţii culturale, dar şi jurnalişti, formatori de opinie sau oameni de afaceri. Cu toţii au pornit o campanie de susţinere a acestei idei, convinşi fiind că propun o investiţie foarte profitabilă pentru ţara lor. Cultura s-a dovedit întotdeauna un pariu câştigător. Rezultatul: ceea ce părea imposibil în urmă cu câţiva ani iată că s-a înfăptuit. Mi se va spune: „Da, dar polonezii sunt polonezi!... Ei au avut Solidaritatea, în timp ce noi tăceam şi înghiţeam toate mizeriile regimului comunist". Nu v-aţi săturat de stilul ăsta defetist şi de părerea proastă pe care-o avem inclusiv noi despre noi înşine? Poate că n-ar strica să dovedim că putem să facem, totuşi, şi ceva bun împreună. Şi, dacă noi nu avem idei, măcar să ne luăm după alţii. Ce ziceţi de un „Pact pentru cultura română"?
