"E legat de tot ce mişcă în lumea interlopă, e un om inteligent care a reuşit să se menţină în afara oricărei publicităţi" scrie ediţia electronică a lui Sunday World. Pentru prima dată apar în presă câteva date concrete despre un român, considerat "Keyser Soze" al Irlandei, care a construit un imperiu al crimei, potrivit Realitatea.net.
Jurnaliştii au reuşit să afle în sfârşit câte ceva despre cel supranumit Împăratul. Existau de mai multe vreme zvonuri despre o persoană misterioasă, fără nume şi fără chip ştiut, care ar conduce din umbră diversele bande irlandeze. Sunday World oferă pentru prima dată câteva detalii. Cel mai important: Împăratul e român.
Are cel mai înalt rang într-un cartel al crimei care are legături peste tot în lume şi funcţionează ca o societate secretă. Reguli stricte, parole şi chiar tatuaje specifice, după modelul Yakuzei japoneze. Principalele domenii în care operează sunt traficul de persoane, raketingul şi prostituţia. Dar în acelaşi timp Împăratul oferă adevărate servicii de „franciză" în domeniul crimei. Practic, orice persoană din estul Europei care vreea să opereze ilegal în Irlanda trebuie să i se adreseze lui. „ Numele lui naşte teroare în rândul comunităţii româneşti din Irlanda dar şi în rândul multor altor oameni" spun sursele ziariştilor.
Aceleaşi surse spun că „Împăratul" a sosit în Irlanda cu aproximativ zece ani în urmă şi s-a căsătorit cu o irlandeză de care s-a despărţit între timp. Dar îi mai foloseşte numele din când în când, ca identitate alternativă. Poliţia română îl cunoaşte sub o altă identitate decât cea irlandeză dar se pare că ambele instituţii au ajuns să coopereze şi să-l identifice. În ciuda unor probleme cu Biroul Naţional de Imigrare, Împăratul a reuşit mereu să evite deportarea. În paralel cu activitatea infracţională, el ar avea şi o serie de activităţi legale şi afişabile. Principala pa