Doamne, ce film ar iesi (as alege registrul comic!!!) pe tema aceasta, cu toata harababura aceea intre 1945 si 1947, sa zicem, cu familii de sasi stind claie peste gramada (unii in grajduri amenajate ca locuinta...), cu "colonistii" locuind in casa mare, cu sasii lucrindu-si propriul pamint pentru jumatate din recolta si tot asa... Cind am fost, recent, la mama in Germania, de un lucru mi-a parut iarasi rau - anume ca nu m-am invrednicit sa-mi iau un reportofon ca lumea si sa inregistrez tot ce povesteste. La cei 88 de ani ai ei, memoria-i este plina de povesti din Amnasul copilariei, din cel imediat de dupa razboi, din deportare etc. etc. Pe vremea „colonistilor" romani Asta am mai scris-o: mama, deportata si ea in cadrul „vinovatiei colective" in URSS la munca de „reconstructie", a avut noroc: dupa doar noua luni (la Krivoi Rog, apoi la Dnepropetrovsk), a fost declarata inapta de munca si trimisa acasa. Ce n-am mai povestit: Acest unic transport care a ajuns in tara (ceilalti inapti au fost dusi in Germania, partea ocupata de rusi!) i-a desertat pe cei bolnavi si infometati (mama avea putin peste 40 de kilograme!) mai intii la Viseu. Acolo a trebuit sa stea vreo doua zile - toate trenurile erau pline de soldati. Apoi au ajuns la Oradea, unde functiona un fel de „dispecerat" care-i inregistra, le dadea cite-o adeverinta si-i directiona pe sasii si svabii trimisi in tara spre locurile lor de bastina. Cu alt tren, mama si inca o sasoaica din Amnas au ajuns la Sebes (Alba), iar de acolo, fiind zi de tirg, o caruta i-a dus pina la Apoldu de Sus, de unde au mers pe jos peste deal, acasa, la Amnas. Acolo ce gasira? Sasilor le fusesera luate casele si pamintul si date unor asa-numiti „colonisti" romani din sat ori de prin satele romanesti din zona. Cu specificarea ca aplicarea acestei masuri de pedepsire colectiva s-a facut si ea romaneste, in ambele sensuri posibile. Dife