Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ton Koopman la pupitrul orchestrei "Virtuozii din Bucureşti"

Publicat in Jurnalul, luni 19 septembrie 2011 ·

Iubitorii muzicii baroce ştiu că organistul şi clavecinistul Ton Koopman este una dintre personalităţile impunătoare în rândul muzicienilor care au lansat, în ultimele decenii, un nou stil de interpretare, ţintind autenticitatea stilistică maximă. I se datorează o integrală a cantatelor şi creaţiei de orgă ale lui Bach şi este în curs de defi nitivare o integrală Buxtehude, ceea ce înseamnă realizări extraordinare.

Dacă adăugăm bogata sa activitate dirijorală, nu numai la pupitrul Orchestrei Baroce din Amsterdam şi a Corului, formaţii create şi conduse de el, dar şi în fruntea altor ansambluri, dacă ne gândim la munca de pedagog la Conservatorul Regal din Haga şi la prelegerile despre muzica veche, ne dăm seama că avem ocazia să cunoaştem un muzician complex.

Ca oaspete al orchestrei Virtuozii din Bucureşti, Ton Koopman a ales să dirijeze un program Haydn – Mozart, cu capodopere arhicunoscute. El a găsit un ansamblu excelent pregătit de dirijorul Horia Andreescu, fondatorul în fapt al acestuia. Disciplină, acurateţe şi omogenitate sonoră, instrumentişti dintre cei mai valoroşi din ţară, aleşi în mod special pentru formaţia al cărei repertoriu se bazează pe creaţii clasice, dar se ramifi că adesea în toate perioadele istoriei muzicii.

Simfonia nr. 104, Cimpoiul, ultima "londoneză" a lui Joseph Haydn, a deschis programul. Am simţit încă de la început energia debordantă cu care Ton Koopman a recreat discursul plin de ingeniozitate al marelui simfonist. O gestică neconvenţională, excesivă uneori, a impus tempouri mai alerte ca de obicei, contraste mari dinamice, dar nu totdeauna şi o

mare claritate a frazărilor sau planurilor sonore.

De altfel, Ton Koopman pare a fi atent îndeosebi la linia mare a muzicii şi nu neapărat la detalii. În Concertul nr. 23 în La major de Mozart, am avut prilejul să-l cunoaştem pe tânărul pia

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum o ora
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 50 minute
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

News.ro acum 40 minute
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia, relatează bbc.com. Măsurile au fost introduse pentru a se limita impactul turismului excesiv asupr

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum 28 minute
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

FOTO Un autoturism a luat foc în mers, pe autostradă, în Giurgiu. Şoferul şi pasagerii au reuşit să iasă teferi din maşină

HotNews acum 45 minute
Un autoturism în care se aflau mai multe persoane a luat foc, sâmbătă după-amiază, pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Şoferul a tras pe banda de urgenţă, iar el şi pasagerii au ieşit teferi din maşină. Autoturismul a ars complet, pompierii stabilind c

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 4 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Cod galben de furtună în Banat. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum o ora
< p> Adminsitrația Națioanlă de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de furtună pentru o parte din județele Caraș-Severin și Timiș. Avertizarea pe termen scurt anunță „frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care l

Nicolae Ciucă: Pentru prea mulţi copii, viitorul este umbrit de violenţă şi frică. În 2023, au fost înregistrate peste 1600 de cazuri de abuzuri / Majorăm pedepsele pentru cei care pun în pericol viaţa celor mici

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite cu ocazia Zilei Copilului că pentru prea mulţi copii, viitororul este umbrit de violenţă şi frică. El arată că în 2023, au fost înregistrate peste 1600 de cazuri de abuzuri împotriva copiilor şi anunţă că a

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum o ora
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Vremea

București
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°