Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Matei vine în sprijinul năvodărenilor cu probleme financiare

Publicat in Ziua Constanta, luni 19 septembrie 2011 ·

Primarul Matei vine în sprijinul năvodărenilor cu probleme financiare

Având în vedere condiţiile tot mai grele cu care cetatenii se confrunta in aceasta perioada, pe fondul crizei economice prelungite şi în condiţiile în care autorităţile centrale – în special Guvernul României care a ales să taie subvenţii, pensii şi alte ajutoare, primarul oraşului Năvodari, Matei Nicolae vine in sprijinul persoanelor cu probleme financiare şi le oferă înainte de sezonul rece drept ajutor cartofi in valoare de 20 lei/persoana.

Acţiunea se va desfăşura în conformitate cu prevederile HCL 269/11.11.2009 care se referă la asigurarea unui ajutor persoanelor nevoiaşe. Astfel, din iniţiativa primarului vor beneficia un număr de 5.360 de persoane cu probleme financiare care au domiciliul în oraşul Năvodari – pensionari, persoane cu handicap, beneficiari ai ajutorului social.

“Ştiu că nu este foarte mult, dar pentru persoanele care au probleme financiare, cum sunt pensionarii, de exemplu sau năvodărenii rămaşi fără un loc de muncă, ajutorul Primăriei înseamnă foarte mult. Asta intenţionez – să-i ajut pe cei care au nevoie înainte de iarnă, aşa cum am făcut şi până acum şi îi asigur că vor mai exista şi alte campanii de acest fel”, ţine să precizeze primarul Nicolae Matei.

## Departament Relatii Mass-Media ##

Primarul Matei vine în sprijinul năvodărenilor cu probleme financiare

Având în vedere condiţiile tot mai grele cu care cetatenii se confrunta in aceasta perioada, pe fondul crizei economice prelungite şi în condiţiile în care autorităţile centrale – în special Guvernul României care a ales să taie subvenţii, pensii şi alte ajutoare, primarul oraşului Năvodari, Matei Nicolae vine in sprijinul persoanelor cu probleme financiare şi le oferă înainte de sezonul rece drept ajutor cartofi in valoare de 20 lei/persoana.

Acţiunea se va desfăşura în

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 2 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

CNAIR anunţă restricţii de circulaţie pentru maşinile mai mari de 7,5 tone cauzate de caniculă / Judeţele vizazte / Excepţii

News.ro acum 25 minute
CNAIR anunţă că, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum naţional, drumuri expres şi autostrăzi din judeţele:

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum o ora
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

INSP: 646 de cazuri noi de rujeolă, raportate în ultima săptămână

News.ro acum o ora
Un număr de 646 de cazuri noi de rujeolă au fost raportate, în ultima săptămână, în România, se arată în raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Până în prezent, au fost înregistrate 18 decese. ”În perioada 01.01.2023 - 16.06.2024

Legea cetăţeniei, modificată în Senat După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Ziua Constanta acum 30 minute
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen, ca primă Cameră sesizată, un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi con

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 3 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum o ora
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 40 minute
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Viktor Orban confirmă că l-a abandonat pe Iohannis. Președintele României rămâne fără susținere la șefia NATO FOTO

Ziare.com acum o ora
Viktor Orban, premierul Ungariei, a confirmat marţi, 18 iunie, într-o postare pe rețeaua socială X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO. Și Slovacia, prin preşedintele său, a făc

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°