Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avem Partidul Poporului Dan Diaconescu

Publicat in Ziua Veche, luni 19 septembrie 2011 ·

Curtea de Apel Bucureşti a dat luni o decizie definitivă privind aprobarea înscrierii Partidului Poporului Dan Diaconescu.

“Sperăm să vină milioane (de români, n.r.) alături de noi, astfel încât să depăşim pragul celor 30 de procente care să ne asigure guvernarea viitoare. O să vedeţi, de acum încolo, că începe o viaţă frumoasă pentru români. Nu rataţi ceea ce urmează pentru că nu ştiţi ce pierdeţi”, a declarat Dan Diaconescu după aflarea deciziei.

Patronul OTV a anunţat, potrivit Realitatea.net, că pe 1 octombrie Partidul Poporului va avea prima întâlnire în ţară, la Timişoara. Anterior, judecătorii respinseseră de două ori cererile lui Dan Diaconescu de înfiinţare a partidului. Tribunalul Bucureşti a admis, pe 29 noiembrie 2010, cererea de înregistrare a Partidului Poporului, însă decizia a fost atacată la Curtea de Apel Bucureşti. Aceasta a decis definitiv şi irevocabil, la 1 aprilie 2011, să respingă cererea de înregistrare a Partidului Poporului. Decizia a fost luată în urma recursului înaintat de Constantin Cojocaru.

Programul politic al Partidului Poporului, la care Diaconescu spunea că a lucrat în perioada în care a fost în arest, îşi propunea aplicarea aşa-zisei legi “Cojocaru-OTV“, prin care toţi românii “care au fost furaţi de 20 de ani încoace” să fie despăgubiţi de stat cu câte 20.000 de euro, creşterea pensiilor şi salariilor, scăderea taxelor şi impozitelor, reformarea sistemului judiciar prin introducerea juraţilor în procese şi generalizarea eliberărilor pe cauţiune. După decizia de la 1 aprilie a instanţei, omul de televiziune anunţa demersurile pentru un partid sub o altă denumire: PPDD, Partidul Poporului Dan Diaconescu.

Curtea de Apel Bucureşti a dat luni o decizie definitivă privind aprobarea înscrierii Partidului Poporului Dan Diaconescu.

“Sperăm să vină milioane (de români, n.r.) alături de noi, astfel încât să de

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum 31 minute
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum 2 ore
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

Marius Tucă Show începe duminică, 9 iunie, de la ora 18.00, live pe gândul.ro. România votează!

Gandul acum 47 minute
Invitații zilei sunt Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe, Doru Bușcu, jurnalist, Ion Cristoiu, publicist și scriitor, Ștefan Popescu, analist de politică externă, Victor Ponta, fost premier al României, prof. univ. dr. Dan Dungaciu,

USR: BEC a decis, vineri seara, că pot fi buletine suplimentare de vot şi că pot fi transportate buletine între secţii chiar în ziua alegerilor / Drulă: BEC a consfinţit turismul electoral cu mâna lui Predoiu

News.ro acum o ora
Vineri seara, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor, Biroul Electoral Central (BEC) a deschis tiparniţa de buletine de vot suplimentare chiar în ziua alegerilor. BEC a adoptat, cu majoritate, o hotărâre prin care permite tipărirea s

ANM - Descărcări electrice, averse, vijelii şi grindină în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă - HARTA / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă , fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben. ANM a emis o atenţionare meteorologică pentru intervalul 8 iunie, ora 12 – 8 iunie, ora

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 3 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

UPDATE - Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră / Marinarul a fost preluat în stare stabilă şi conştient

News.ro acum o ora
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Cod portocaliu de CANICULĂ în Muntenia și Oltenia/ANM, prognoză specială pentru Capitală, temperaturile o iau razna!

Gandul acum 27 minute
ANM a emis avertizare Cod portocaliu de caniculă valabilă de duminică dimineața până luni dimineața, 10 iunie, în zona de câmpie și podiș a Munteniei și local în Oltenia. În aceste regiuni se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru ac

Prognoză specială pentru Capitală. Bucureştiul ia foc în zilele următoare / Vremea devine caniculară, cu temperaturi de 35 de grade

Mediafax acum 2 ore
ANM a emis o prognoză specială pentru zona Capitalei. Sâmbătă vremea este călduroasă, iar în a doua parte a zilei, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. Duminică şi lun

Președintele SUA Joe Biden continuă prima sa vizită de stat în Franța după ceremonia debarcării în Normandia

Ziare.com acum 2 ore
După comemorarea debarcării din Normandia, preşedintele american Joe Biden efectuează sâmbătă, 8 iunie, prima sa vizită de stat în Franţa, iar gazda sa, preşedintele Emmanuel Macron, etalează tot fastul ceremonial pentru a celebra o relaţie care a r

Vremea

București
acum

31°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

29°
sâm.

19°/29°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

29°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°