Timp de două zile din săptămâna trecută, miercuri şi joi, cursul leu-euro a ieşit din ritmul cu care ne obişnuisem. Iar când, miercuri după-amiază, numai câteva ore, cursul a sărit până la nivelul de 1 euro=4,31 lei, nervii au fost întinşi la maximum. Deîndată s-au făcut auzite voci care au strigat că a fost depăşit un prag psihologic periculos. S-a comentat că piaţa valutară se joacă cu nervii noştri. Vineri însă cursul a dat înapoi, până la nivelul de 1 euro=4,2710, şi alarma a încetat. Un jurnalist m-a întrebat totuşi dacă Banca Naţională se teme că, în octombrie, leul ar putea să aibă parte de presiuni speculative. I-am răspuns că nu se întrevăd, în octombrie 2011, pericole de speculaţii care ar putea să pună leul în dificultate. Dar că, mai cu seamă în tabloul mişcărilor cursului într-o zi ori în câteva zile, cum s-a întâmplat săptămâna trecută, raportul cerere-ofertă (de valută, desigur) n-ar fi exclus să producă şi alte surprize. Tot aşa cum ar putea să nu producă nici o surpriză.
Vineri, aşadar, rata de schimb leu-euro nu a mai produs emoţii puternice. Iar analiştii care, referindu-se la cursurile de miercuri şi de joi, se grăbiseră să afirme că ne apropiem de un nou prag psihologic, cel de 4,3 lei pentru 1 euro, şi-au pierdut elanul.
După ce, săptămâna trecută, în cele două zile în care s-a manifestat o tentativă de depreciere a leului, n-au lipsit solicitările ca Banca Naţională să intervină repede pentru a linişti piaţa valutară. Ignorându-se un adevăr esenţial: acela că nu piaţa trebuie să-şi ajusteze deciziile în raport cu diversitatea intereselor individuale sau colective, ci invers. Fiindcă atât cumpărătorii şi vânzătorii de valută, cât şi toţi cei legaţi de piaţa valutară pot fi competitivi numai în măsura în care învaţă să citească semnalele pieţei, să le interpreteze şi să acţioneze corect. De altf
