Artistul adevărat nu moare niciodată, spiritul său continuă să fie viu în amintirile contemporanilor, în creaţiile pe care le lasă posterităţii, dincolo de momentul trecerii în nemurire. În fertila singurătate pe care şi-a impus-o faţă în faţă numai cu pianul şi cu masa de scris în modesta garsonieră din Banu Manta (de abia în ultimele luni de viaţă s-a mutat într-un apartament prin zona Căii Moşilor), Johnny Răducanu a şlefuit lumi de frumuseţi sonore ale căror titluri, alăturate, ar configura ele însele un poem. Dacă vă lăsaţi copleşiţi de "Bucuria" încercată într-o "După amiază de iarnă" când "Păsări albe au zburat" şi se va fi petrecut luna lui "Octombrie Song"... atunci se aude "Oltul povestind", el îngână "Ecouri din Carpaţi" şi alte mirifice "Spaţii româneşti", atunci răzbat spre sufletele noastre "Confesiuni" filigranate în "Blues moldav", "Blues unison", ca "Expresie şi ritm" pentru acel "Vechi tezaur" de ethos mioritic ce renaşte cu învăluitor "Alean" în "Cântecul codrului"!
În anii din urmă, grupurile Iris şi Phoenix au avut şansa să-l aibă ca invitat în două mari spectacole. Cu Iris Johnny a cântat "Soldier of Fortune", cu Phoenix "Canarul" şi "Floarea stâncilor". Mony Bordeianu, primul solist Phoenix a ţinut să spună: "Nu voi uita niciodată cât de important a fost Johnny Răducanu pentru Phoenix. În 1968 a fost împreună cu Cornel Chiriac în juriul Festivalul Naţional de artă studenţească de la Iaşi, care a acordat grupului Phoenix «Marele Premiu», în prima confruntare naţională a trupelor rock. Atunci, pe locul doi nu a fost nimeni, iar Roşu şi Negru a ocupat locul al treilea. În acelaşi an, tot la Iaşi, Phoenix a luat premii speciale de interpretare, ţinută scenică şi compoziţie, intrecand, printre alte trupe pe: Roşu şi Negru, Coral sau Mondial. Ultima oară am cântat cu el la aniversarea de 45 de ani... într-adevăr e o mare pierdere... fapt