Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucraina şantajează Europa cu închiderea conductelor de gaz

Publicat in Romania Libera, marți 20 septembrie 2011 ·

Ucraina ameninţă că ar putea suspenda sistemul său de tranzit al gazelor, prin care Rusia alimentează Europa. "Operăm cu un dispozitiv uriaş de conducte, compresoare şi personal. Toate acestea duc la pierderi pe care n-ar trebui să le suportăm noi. Ne gândim să renunţăm la acest sistem. Nu noi vom suporta consecinţele", a afirmat premierul ucrainean, Mikola Azarov, într-o conferinţă la Yalta.

Ucraina solicită, de asemenea, revizuirea acordului de furnizare de gaze semnat în 2009 de fostul premier Iulia Timoşenko şi Vladimir Putin, considerat de Kiev drept ilegal. Rusia nu doreşte revizuirea acordului pentru gaze, 0din 2009, dar şi-ar schimba poziţia dacă Ucraina ar adera la uniunea vamală - Rusia, Belarus, Kazahstan.

"Dacă s-ar uita la cifre şi la realitate, ar veni alături de noi în uniunea vamală", a declarat premierul rus, Vladimir Putin. Potrivit agenţiei de ştiri ruseşti, Ria Novosti, Rusia ar negocia revizuirea acordului din 2009 şi în cazul fuziunii dintre compania de stat ucraineană Naftogaz şi gigantul rus Gazprom. Kievul preferă mai degrabă să dizolve compania decât să o dea pe mâna ruşilor. „Naftogaz nu va mai exista ca actor economic. După lichidare, noi companii vor opera pe piaţă. Din acest motiv, contractele semnate cu Rusia vor fi anulate", a spus premierul ucrainean.

Răspunsul şefului Gazprom, Alexei Miler, a venit prompt: „Bineînţeles că după fuziunea cu Gazprom, Naftogaz va înceta să existe ". În prezent, Ucraina plăteşte 355 dolari pe 1.000 metri cubi de gaz, dar estimează preţul corect la 230 dolari. Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, acuză Ucraina că „vrea să mulgă" Rusia. Omologul său ucrainean, Victor Yanukovici, răspunde că Moscova desconsideră Ucraina ca stat suveran. Rusia asigură o cincime din gazul consumat de Europa, iar 80% din acesta tranzitează Ucraina. O neînţelegere de preţ între Moscova şi Kiev ar provoca o nouă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile Euro-2024

News.ro acum 18 minute
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 38 minute
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 43 minute
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 2 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 3 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 8 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 5 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

22°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°