Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hănescu: "Nu sunt obosit fizic ci doar mental"

Publicat in Adevarul, marți 20 septembrie 2011 ·

Victor Hănescu a declarat, marţi, după ce a fost eliminat în primul tur la BRD Năstase-Ţiriac Trophy, că din păcate nici în acest an nu a reuşit să obţină o performanţă bună la turneul bucureştean, însă a precizat că în partida cu Albert Ramos a reuşit să fie mai concentrat decât în alte meciuri şi că nu oboseala fizică ci cea mentală este cauza eşecurilor din ultima vreme.

"Nici anul acesta nu am reuşit o performanţă grozavă. Am mai spus că sunt într-o perioadă mai dificilă, am crezut că aici o să fie momentul când voi câştiga un meci şi voi câştiga în încredere, dar din păcate nu am jucat cel mai bun tenis al meu. Asta e situaţia, trebuie să merg mai departe, am fost departe azi de o performanţă. Am dat tot ce am putut în acest meci, am fost mai prezent faţă de alte meciuri mai slabe când n-am jucat nimic. Oboseală fizică nu a fost în ultima perioadă, ci doar mentală", a spus Hănescu, într-o conferinţă de presă.

CLICK PE POZA PENTRU GALERIE FOTO

Victor Hănescu a afirmat că a avut două şanse în setul doi să revină în joc, însă Ramos a servit foarte bine de fiecare dată. "În setul doi am avut două mingi de break şi astfel aş fi avut o şansă să reintru în meci, dar Ramos a servit de două ori foarte bine cu prima minge. Lui Ramos îi place jocul pe zgură, a urcat în prima sută, astfel că e pe val", a completat Hănescu.

Cel mai bine clasat jucător român în acest moment a menţionat că are nevoie de mai multă încredere în momentele importante ale jocului, însă aceasta îi lipseşte din cauza rezultatelor slabe obţinute în ultimele luni. "Dacă jucam tenis de calitate, alta era situaţia. Cred că am nevoie de mai multă încredere, pentru că n-am prea câştigat meciuri în ultima perioadă, dar din păcate nu se leagă. Lipsa concentrării vine din faptul că nu am jucat meciuri în ultima perioadă, de două luni pierd în primul tur sau în al doilea şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 7 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 6 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 11 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum 11 ore
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 6 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 8 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

Rezultatele Loto 6/49 ale extragerii de duminică, 26 mai 2024. Vezi numerele câștigătoare

Ziua Constanta acum 11 ore
Duminică, 26 mai, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste 1,04 milioane de lei, co

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 9 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°