Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Are de gând Franţa să câştige cu Noua Zeelandă? Se pare că nu...

Publicat in Adevarul, miercuri 21 septembrie 2011 ·

Anunţul echipei cu care Franţa va juca sâmbătă, cu Noua Zeelandă, la Cupa Mondială de rugby, a stârnit numeroase comentarii. Presa din ţara insulară a luat foc. "Este o insultă adusă celor 60.000 de oameni care şi-au luat bilet la meci", a scris "New Zealand Herald".

Cum scriam zilele trecute, Franţa nu prea ar avea interesul să câştige meciul cu Noua Zeelandă. În acest caz, "cocoşii" ar ocupa primul loc în grupa A şi ar disputa sfert de finală cu Argentina, care a învins-o de două ori la ediţia precedentă, iar apoi semifinală cu învingătoarea disputei dintre Africa de Sud şi Australia. În caz de eşec, Franţa ar intra pe un culoare care pare a fi mai uşor: Anglia, în "sferturi", Irlanda sau Ţara Galilor în semifinale.

Echipa anunţată de Marc Lievremont pare a ilustra tocmai intenţia francezilor de a nu viza victoria cu ll Blacks. Cuplul de mijlocaşi ales pentru acest meci, Dimitri Yachvili şi Morgan Parra, reprezintă o premieră în istoria "cocoşilor". Iar cizdat este că Parra nu este mijlocaş la deschidere, ci de grămadă... El a fost ales în locul lui Francois Trinh-Duc, care s-a declarat dezamăgit de evoluţia sa din meciul precedent.

Ei bine, tocmai această formulă inedită i-a deranjat pe neozeelandezi. "Este o insultă adusă celor 60.000 de oameni care au cumpărat bilet pentru a asista la un adevărat duel între două echipe complete... Parra cu 10 în Franţa - Noua Zeelandă... Patru ani de când ei caută cea mai bună uvertură şi au pus pe acest post un mijlocaş de grămadă".

XV-LE DE START AL FRANŢEI: 15. Traille - 14. Clerc, 13. Rougerie, 12. Mermoz, 11. Médard - (md) 10. Parra, (mg) 9. Yachvili - 7. Bonnaire, 8. Picamoles, 6. Dusautoir - 5. Pape, 4. Nallet - 3. Ducalcon, 2. Szarzewski, 1. Poux

Rezerve:16. Servat, 17. Barcella, 18. Pierre, 19. Harinordoquy, 20. Trinh-Duc, 21. Estabanez, 22. Heymans.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Prognoza meteo ANM | Noi zile cu temperaturi caniculare: În ce regiuni va fi cod roșu de caniculă în weekend

Wall-Street.ro acum 29 minute
Vremea caniculară va continua să pună probleme românilor, în toate regiunile țării. Meterologii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) nu vin cu vești foarte bune nici pentru ziua de vineri, 21 iunie și nici pentru weekendul 22-23 iunie

Premierul Marcel Ciolacu: Introducem azi salariul minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali. Urmărim protejarea puterii de cumpărare

News.ro acum 28 minute
Premierul Marcel Ciolacu, a anunţat că în şedinţa de Guvern de vineri Executivul introduce salariului minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali, el precizând că se urmăreşte protejarea

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 25 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

CNAIR anunţă restricţii pentru maşinile de peste 7,5 tone în perioada Rusaliilor

Mediafax acum o ora
CNAIR informează participanţii la trafic că circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de 22 iunie (sâmbătă), 23 iuni

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 2 ore
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Șansa de a ne trezi bogați în UE

Ziua News acum 39 minute
Rețineți o cifră. Cifra 36. Adăugați-i zerourile necesare. Ca să iasă 36 de miliarde. Și scrieți la capătul lor „euro". Aceasta este suma calculată de experți, ca intră în România în fiecare an de pe urma concetățenilor noștri care muncesc în străin

BNR lansează o monedă de argint cu tema 125 de ani de la naşterea lui George Călinescu

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale, aversul monedei prezintă o parte din clădirea Academiei Române din Bucureşti al cărui membru titular a fost, inscripţia „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” şi anul de emis

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

29°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°