Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, s-a întâmplat! Larry Hagman, interpretul inegalabilului și nesuferit-simpaticului personaj J.R.Ewing din serialul ”Dallas” împlinește astăzi 80 de ani.
Asta este, timpul trece, dar personajul care și-a pus amprenta asupra unei întregi generații rămâne de neegalat. ” "Un personaj ca J.R. apare o singură dată în viața de actor”, mărturisea Hagman într-un interviu.
Și tot într-un interviu, de anul acesta, pentru publicaţia australiană Fairfield City Campion declara că ”planul iniţial al lui Ceauşescu, potrivit căruia serialul a fost difuzat la tv în România comunistă pentru ca poporul să ia aminte la «decadenţa capitalismului», s-a întors împotriva lui Ceauşescu şi, în cele din urmă, i-a fost fatal acestuia!”.
Ca o simplă rememorare, "Dallas" a fost unul dintre cele mai "tari" seriale ale tuturor timpurilor, difuzat în SUA între 1978 și 1991, iar în România difuzarea lui a cules laurii în perioada comunistă. În octombrie 2000, Larry Hagman a efectuat o vizita in Romania la invitația fundației "Prințul Paul pentru România". Atunci, la întrebarea ”Ce v-a impresionat în România?”, Larry Hagman a răspuns imediat: ”Femeile voastre! Nu am mai văzut niciodată femei atât de frumoase. Și soția mea e de acord cu mine”.
Chiar dacă acum are o vârstă înaintată, J.R. rămîne tot J.R.!