Dupa ani buni de complicitate intr-un complex joc de autosubtilizat caciula la doua maini, relatia dintre elitele romane si cele europene pare sa fi intrat intr-o noua etapa. Se pare ca cererile de aderare ale Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen vor fi respinse. Olanda si Finlanda au anuntat oficial ca se opun oricarei aderari, chiar si partiale. „Olanda si Finlanda nu sunt in realitate singurele tari care se impotrivesc aderarii, ci sunt singurele care o spun public”, a marturisit un diplomat european, citat de Hotnews. Un moment inedit. Eram obisnuiti cu alta atitudine, mai laxa. Inainte, vorbele dure erau urmate imediat de un subtil semn pe sub masa sau de un intelegator semn facut cu ochiul. De data asta parca nu s-a vazut nimic in acest sens. Nici peste masa, nici pe sub masa. Mai mult, avem si un inceput de „scandal”: seminte, flori, camioane la vami, paralemetari si ministri occidentali amenintand fara perdea. Lunga complicitate pare ca se apropie de sfarsit.

A cui e vina? Sa nu ne grabim sarind la concluzii si judecati pripite. Sa incercam sa folosim pretextul acestui „scandal” pentru a trage o linie si judeca la rece unde suntem si de unde venim in toata aceasta poveste cu integrarea europena. Trebuie să acceptăm că suntem încă prea aproape de evenimente şi prea implicaţi emoţional ca să vedem lucrurile clar. Puţini avem puterea de a ne detaşa de propriile noastre experienţe din ultimii ani, de a face un pas lateral şi de a contempla lucrurile cu neutralitate. Este exact punctul în care intervine în ajutor cartea lui Tom Gallagher, Deceniul pierdut al României – Mirajul integrării europene după anul 2000 (Editura All, 2010).

Sa reluam deci o discutie mai veche a lucrarii profesorului britanic, o discutie inceputa in Revista 22. Cartea este o analiza exemplară a situaţiei noastre actuale si o cheie de înţelegere a paradoxului aderării Rom