Ilie Hagioglu, \"vicele\" campioanei, speră ca vacanţa preşedintelui Marius Stan să nu se transforme într-o demisie. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
Campioana României, Oţelul Galaţi, s-a calificat fără probleme în optimile de finală ale Cupei României, după victoria cu scorul de 3-1 repurtată marţi seară, pe teren propriu, în faţa formaţiei Oltchim Râmnicu-Vâlcea, din Liga a III-a.
Cu toate acestea, atmosfera din sânul clubului "siderurgist" este una tensionată. Asta deoarece Marius Stan, directorul executiv al clubului de la Dunăre, a anunţat pe nepusă masă că va intra într-un concediu prelungit şi va renunţa, pentru o perioadă, la conducerea grupării de la Dunăre.
Renunţă şi Dorinel?
"Din momentul acesta, eu sunt în concediu de odihnă şi medical, iar conducerea clubului va rămâne în mâinile acţionarilor. Poate că se va ajunge pe culmi mai înalte decât am dus eu echipa, poate e prea mult cu fronturile pe care luptăm. Am nevoie de o pauză, trebuie să mă gândesc la sănătatea mea. Este doar un concediu prelungit, dar Oţelul nu este un capitol încheiat. Cei care manageriază clubul au o situaţie foarte bună, mai ales în condiţiile în care n-a intrat niciun ban de la UEFA. Ionel Borş, preşedintele Consiliului de Administraţie, îmi va ţine locul. Voi reveni din concediu, dar nu prea curând", a spus Marius Stan ieri, la Radio Sport Total FM.
Anunţul directorului general de la Oţelul i-a pus pe jar atât pe jucători, cât şi pe ceilalţi oficiali ai clubului, care nu-şi ascund temerile că acest concediu s-ar putea transforma într-o plecare definitivă.
Mai ales că Stan a ales să-şi ia vacanţă cu nici o săptămână înainte de meciul cu Benfica Lisabona, din Liga Campionilor! Dorinel Munteanu, antrenorul principal al echipei de la malul Dunării, nu exclude posibilitatea de a renunţa la post în cazul în care Marius Stan nu revine în fruntea clubului, ia