Inainte de interviul lui Traian Basescu la TVR, ii spuneam unui prieten ca imi este imposibil sa cred ca presedintele ar mai putea sa spuna ceva care sa ma surprinda, sa ma socheze, in sensul in care sa nu mai stii ce sa spui dupa. Reticent, am zis ca doar cu fapta m-ar mai putea mira. Adica, o palma, un cap in gura sau ceva din gama asta m-ar mai lasa perplex.
Ei bine, oricate a tunat si-a fulgerat aseara la TVR, Traian Basescu m-a convins ca nu m-am inselat. Cand credeam ca nimic din ce ar spune nu m-ar mai ului, il creditam tocmai cu darul de a enunta orice, dar absolut orice. Impotriva bunului simt, a evidentelor, normelor sau legilor fizicii. Cand stii ca un individ e capabil sa spuna orice, nu mai poti fi uimit de nimic. E ca la alba neagra – un cartofor, care iti flutura prin fata ochilor o bucata de creta slefuita spunandu-ti ca e diamant.
Si comic, si dramatic si banal. Pe alocuri burlesc. Evident, jocurile sunt facute – cei care il adora vor continua sa-l preamareasca; ceilalti il vor privi si mai critic, direct proportional cu paralelismul cuvantarilor sale in raport cu realitatea. Pe vremuri Traian Basescu obisnuia sa aseze in centrul divagatiilor sale un sambure de adevar, o minima mostra de realitate, de la care plecand sa se desparta cele doua tabere de comentatori.
Regele Mihai – o sluga la rusi, un tradator de tara si popor. Romania – o tara de mana a doua. Bugetarii – lenesi, ineficienti, prea multi. Functionarii – ori incompetenti, ori corupti. Clasa politica – o zoaie. Parlamentul – inutil. Romanii, in general, nu prea ok. Si tot asa. Cunoasteti exemplele si logica in care au fost judecate.
Aseara presedintele a trecut la nivelul urmator – nu a mai lasat loc de interpretari. Cand a venit vorba de cablogramele Wikileaks, a recunoscut continutul lor. Si-a continuat gluma cu armata romana ca doua prastii, care n-ar putea nici