"Muzica este religia maselor” scrie un comentator, parafrazându-l pe Marx şi încercând să explice ceea ce el numeşte triumful muzicii la întretăierea secolelor XX-XXI. O reţea complexă de interacţiuni între inovaţiile tehnologice a modifi cat percepţia asupra tuturor artelor în societatea contemporană, dar, dintre toate, muzica a trecut prin cele mai mari schimbări. Pe tot parcursul ultimului secol, muzicienii au demonstrat puterea eliberatoare a artei lor, schimbând mentalităţi, inventând noi şi noi metode pentru a supravieţui sau pentru a-şi răspândi mesajul, adaptându-se sau reinventându-se. Una dintre cele mai mari bişnuinţe ale timpului nostru – cu bune şi cu rele – este aceea de a avea mereu, la îndemână, muzică. Muzica s-a transformat în lumea modernă şi a ajutat lumea să se transforme, iar Jacques Attali (economist, primul preşedinte al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi autorul volumului Bruits: essai sur l’économie politique de la musique) atribuie muzicii puterea de a fi nu doar expresia cea mai clară a unei societăţi, ci şi vocea care, profetic, îi anunţă metamorfozarea.
Mă gândesc la toate acestea în timp ce aplaud, la finalul primului concert al Orchestrei Filarmonicii din Israel, cu Zubin Mehta la pupitru. Sala Palatului este mai plină ca niciodată. Nu este nici un loc liber, nu mai ai pe unde să treci nici printre rânduri, se stă pe jos, pe scări, peste tot. Se aplaudă până la epuizare. Nici una dintre celelalte arte nu poate exercita asupra unui grup mare de oameni aceeaşi influenţă covârşitoare, aceeaşi empatie, care duce direct la veneraţie. "Dintre toate limbajele acestei lumi, muzica este cel mai puternic”
(Zubin Mehta).
Mai sunt doar câteva zile din festival. De la 1 septembrie şi până acum, lumea – naţională şi internaţională – şi-a făcut o obişnuinţă din a veni la concerte. Din păcate, ştim că o s
