“Băsescu clearly worries that the Russians may trigger a similar provocation in Moldova, which would practically require a Romanian military response, with implications for the EU and NATO” – telegrama ambasada SUA dată publicității de Wikileaks.
Indiferent de “bateriile de prăștii” de care dispunea sau nu România în 2008, să analizăm puțin realitățile: Dacă Rusia provoca Moldova, în Transnistria, în ce calitate ar fi “cerut practic, această situație, un răspuns militar din partea României”? Este România jandarmul regional al Europei de Est? Legăturile naționale cu moldovenii, pe atunci cu o conducere ostilă Bucureștiului, de altfel, justificau, din punct de vedere al legislației internaționale și chiar a bunului simț, o intervenție a României? Nu. România nu este, și nici nu a fost măcar parte a negocierilor privind Transnistria, mai mult decât orice alt membru al UE, fie el Portugalia sau Polonia.
Ar fi contat faptul că România este membru NATO, dacă Bucureștiul ar fi decis să declare război Rusiei – pentru că aceasta ar fi fost situația, România declarând război Rusiei, căci integritatea teritorială a României nu ar fi fost în joc? NATO nu ar fi avut nicio responsabilitate în acest caz. Articolul 5 al Tratatului Nord Atlantic prevede doar intervenția celorlalte state membre în cazul în care unul dintre membri este ATACAT. Ceea ce nu și-ar fi dorit nici măcar Rusia, care, în 2008, a profitat doar de derapajele lui Saakașvili, care a ajuns apoi să își ronțăie cravata pe la televiziuni.
Văd acum în diverse ziare comentarii referitoare la scutul antirachetă care ne va proteja de agresiuni ruse. Mai suntem în paradigma amenințării ruse? Cu siguranță, nu din punct de vedere militar. Oricâte declarații belicoase ar scoate Rogozin, care oricum este cunoscut pentru provocările sale, nu ne mai aflăm în situația internațională în care să ne temem de un c
