Ţările Europei nu ne vor în Schenghen. Ne place sau nu, indiferent de investiţiile tehnice făcute pentru securizarea graniţelor, beţele-n roata aderării la Spaţiul Schenghen au devenit pari în drumul căruţei româneşti care se târâie spre civilizaţie. Nu e vorba nici de rromii care fac probleme pe afară, nu e vorba nici de corupţia în vămi e vorba de incapacitatea politicienilor români de a duce tratative diplomatice cu cei fără de a căror ridicare de mână nu putem merge mai departe.
Este suficient să priveşti o oră la televizor emisiuni de ştiri pentru a înţelege că politicienii români nu fac altceva decât să-şi dea cu părerea, oricând, despre orice, de vină fiind mereu ceilalţi. Când vine vorba de simboluri naţionale precum imnul de stat sau invitarea în Parlament a unui suveran care a făcut ceva la viaţa lui, începe bălăcărarea. Agitaţi şi nervoşi, parlamentari, guvernanţi, primari, preşedinţi de tot soiul, se perindă pe micul ecran şi dau din gură. Respectul faţă de propriul popor este zero spre minus absolut, luăm la puricat lalele olandeze de păduchi în scop de răzbunare şi Băsescu este responsabil pentru fiecare tragedie personală a cetăţeanului. După cum spunea Poetul, am ajuns în punctul în care „fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţi, bâlâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii.” Pe mine nu mă miră că nu ne vor în Schenghen.
Ţările Europei nu ne vor în Schenghen. Ne place sau nu, indiferent de investiţiile tehnice făcute pentru securizarea graniţelor, beţele-n roata aderării la Spaţiul Schenghen au devenit pari în drumul căruţei româneşti care se târâie spre civilizaţie. Nu e vorba nici de rromii care fac probleme pe afară, nu e vorba nici de corupţia în vămi e vorba de incapacitatea politicienilor români de a duce tratative diplomatice cu cei fără de a căror ridicare de mână nu putem merge mai departe.
Este suficient să priveşti o