Raportului Băncii Mondiale redat pe Hotnews, arată că în România femeile sunt plătite cu 10% mai puţin decât bărbaţii în cazul muncii similare. Procentul este mai mic decât cel al statelor din regiune şi chiar decât media europeană de 17,8% (raport Comisia Europeană, 2011).
S-ar zice că România este o ţară în care discriminarea femeilor e mult mai mică, spre nesemnificativă, chiar şi faţă de vestul evoluat. Iar piaţa muncii româneşti e un caz pierdut (sau mai rău, un caz imaginat) pentru feminişti şi feministe, care susţin că inegalităţile există în cadrul ei.
Eronat. Spre exemplu, cum se face că majoritatea covârşitoare a săracilor României este formată din femei? (dintre cei fără venituri 65% sunt femei, în vreme ce la categoria venituri peste medie sunt 75% bărbaţi, conform unui stiudiu finanţat de CNCSIS si coordonat de prof. univ. dr. Mihaela Miroiu)
Feminizarea sărăciei
La prima vedere, sunt trei explicaţii evidente care se potenţează reciproc. În primul rând, avem munca la negru, în care sunt implicate preponderent femeile. Asta înseamnă salarii mici şi, mai grav, absenţa pensiei la bătrâneţe. În al doilea rând, avem un număr imens de femei casnice, care depind de salariul soţilor (iar uneori mai suportă chiar şi câte o bătaie, fiindcă, lipsite de venituri şi de o casă a lor nu au unde să se ducă). Totodată, rata şomerilor de lungă durată (peste 24 de luni) era de 35% în rândul femeilor şi 0% în rândul bărbaţilor, la începutul anilor 2000.
Când analizăm piaţa muncii din România, nu putem lăsa aceste femei deoparte şi sta liniştiţi fiindcă diferenţa de venituri este de doar 10%.
Al treilea motiv este legat de distribuirea meseriilor, în funcţie de gen. Judecând după numărul de femei implicate, există anumite domenii de specializare feminizate, cum ar fi învăţământul, serviciile sociale, industria textilă, ali
