Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FESTIVALUL ENESCU. Aventura muzicii continuă

Publicat in Observator Cultural, vineri 23 septembrie 2011 ·

Aș puncta pentru început cîteva concerte excepționale de muzică de cameră, mai ales că nici nu sînt prea multe în economia planificată a Festivalului Enescu. Recitalul prestigiosului cvartet american Fine Arts – care anul acesta împlinește 65 de ani de cînd a fost înființat la Chicago – a avut în program lucrări de Haydn, Schumann și Enescu. Sonoritate amplă, sunet legat, un bun dozaj al efectelor. Punctul forte a fost în partea a doua a concertului, cînd celor patru muzicieni americani li s-a alăturat și pianista Alexandra Costin, pentru a interpreta una dintre capodoperele de maturitate ale maestrului Enescu, Cvintetul cu pian în la minor op. 29. Compus în 1940 și dedicat memoriei prințesei Elena Bibescu, lucrarea are o mare încărcătură armonică. Găsim aici acel rafinat sound specific lui Enescu, pe care l-a tot căutat pe parcursul întregii sale activități compoziționale; șiruri de sunete și armonii îngemănate se întrețes într-o textură diafană care reflectă un anume moment de grație estetică. Pianista Alexandra Costin a colaborat excelent cu meșterii americani pentru a reda cît mai fidel un întreg muzical de mare complexitate. Cu ani în urmă, partea de pian la același cvintet a fost susținută de regretata Lorry Wollfisch – președinta Fundației „George Enescu“ din SUA –, care a decedat în Statele Unite chiar în aceste zile de festival. Îi aducem și pe această cale un pios omagiu unei muziciene care a făcut cunoscută muzica lui George Enescu – alături de soțul ei, violonistul Ernest Wollfisch – decenii în șir, în toată lumea. Al doilea moment de grație cameral le aparține experimentaților muzicieni ce formează, de bune decenii, prestigiosul cvartet Voces din Iași și inepuizabililor tineri mari muzicieni, pianistul Horia Mihail și violonistul Alexandru Tomescu. Am avut parte de o interpretare de excepție a unei lucrări rar cîntate pe podiumurile noastre de con

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum o ora
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 2 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 11 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 10 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 4 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 10 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 6 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

24°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°