Fotograful Serban Mestecaneanu, alaturi de sotia sa Delia, calatoresc o luna prin China. Din supramodernul Shanghai, pana in satele din provinciile sud-vestice, vor tine un jurnal de calatorie in timp real: fotografii si povesti din cea mai mare si mai misterioasa tara din lume. Astazi au ajuns in celebrul Shangri-La. Cel real, nu cel din basme.

Prima intalnire pe ziua de azi a fost cu ghida noastra de aici, pe numele ei englezesc Sandy, care ne-a condus spre un templu micut, aflat la vreo 20 de minute de urcat pe jos de hotelul nostru. Locul se numeste Templul celor 100 de gaini datorita gainilor ce umbla in libertate in jurul lui si care sunt sacrificate in cadrul ceremoniilor. Cred ca cei de pe aici au cam exagerat cu sacrificatul si au uitat sa completeze stocul de gaini, pentru ca noi n-am mai gasit decat vreo 10. In templu ardeau tot felul de lumanari, care mie mi se pareau a fi de ceara, dar am aflat ca de fapt sunt din unt de iac.

Urcusul spre templu este strajuit de sute de stegulete multicolore umplute cu diverse extrase din scriptura tibetana. La un moment dat am dat peste un fel de cort construit din steaguri si am aflat ca era in memoria sutelor de oameni ce au murit in timpul cutremurului de acum 2 ani.

Am descoperit ca iacul, care este un animal cam ca o vaca, dar are parul lung si coarne ca de bivol, este principala sursa de orice e nevoie. Produce lapte din care se face unt, iaurt, branza si se mananca cam tot din el, chiar si ochii, limba, matele. Din ce ramane, coarnele si capul se folosesc pentru decor, blana pentru haine si pamatufuri de praf, iar pielea pentru genti si cizme. Se pare ca prin partile astea, datorita resurselor limitate, oamenii gasesc unui lucru mai multe intrebuintari. Astfel, untul de iac se foloseste atat la lumanari cat si la ceai. Un asemenea ceai am baut azi in restaurantu