Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prelungire de mandat in dosarul impuscaturilor de la Ciric

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 24 septembrie 2011 ·

• Lucian Zlate va sta inca zece zile in arest dupa expirarea mandatului de 29 de zile primit initial din partea magistratilor de la Judecatorie

Ieri, magistratii de la Judecatoria Iasi au decis prelungirea mandatului de arestare preventiva cu inca zece zile pentru Lucian Zlate, patronul clubului Skin. Aceasta prelungire de mandat vine in contextul in care Lucian Zlate tocmai ceruse o liberare sub control judiciar. Cererea de liberare i-a fost respinsa de instanta. In schimb, au admis in parte cererea procurorilor de prelungire a arestarii preventive. Concret, oamenii legii au solicitat prelungirea vechiului mandat cu 30 de zile, insa instanta de judecata a acordat doar 10 zile.

Potrivit oamenilor legii, conflictul ar fi pornit de la o discutie dintre Laurentiu Dascaleanu si Lucian Zlate. Pe 10 septembrie, in jurul orei 19.00, Dascaleanu i-ar fi reprosat lui Zlate ca nu-l lasa sa intre in clubul Skin si, in semn de "respect", a urinat pe gardul care imprejmuieste clubul Skin, de la Ciric. In spatele lui Dascaleanu, in grupul sau, jucau rummy mai multe persoane, printre care si Tiberiu Florea. Dupa cateva minute, Zlate a mers cu mai multi bodyguarzi pentru a discuta cu vecinul sau de la Cocosul de Aur. Nu au stat prea mult la discutii si de la injuraturi au ajuns la imbranceli. Unul dintre agentii de paza care au participat la scandal a fost impins intr-un geam si s-a taiat. Dupa ce a fost ranit agentul, au inceput impuscaturile. Zlate ar fi scos primul pistolul si a tras cateva focuri de arma. Ar fi tras ca sa-i sperie pe scandalagii. Tiberiu Florea, care spre deosebire de Zlate avea autorizatie pentru pistol, a tras si el cateva focuri. La cateva zile dupa incident, politistii i-au facut o vizita acasa lui Zlate, pe cand acesta era in arest. Ei au efectuat o perchezitie amanuntita pentru a descoperi probe noi in dosar. Pistolul cu care a

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba scrisă la Matematică

Mediafax acum 21 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă scrisă, cea la Limba

Edi Iordănescu, mesaj după calificarea României în optimi la Euro-2024: Bucuraţi-vă şi fiţi mândri că sunteţi români!

News.ro acum 25 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a postat un mesaj în social media, după calificarea României în optimi la Euro-2024. "Bucuraţi-vă şi fiţi mândri că sunteţi români!", a scris selecţionerul, însoţind mesajul cu o fotografie de grup în care apar tricol

Incendiu cu degajări mari de fum la un magazin din Ploieşti. A fost emis RO-Alert

Mediafax acum 31 minute
Potrivit ISU Prahova, incendiul se manifestă la un magazin de pe Aleea Chimiei. Pompierii intervin cu 3 autospeciale de stingere, o descarcerare, un echipaj SMURD. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru degajările mari de fum. Incendiul se manifestă p

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 3 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum o ora
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 3 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Arbitrul Istvan Kovacs, record de cartonaşe în istoria Campionatului European. A acordat 18 cartonaşe galbene şi două roşii la meciul Cehia-Turcia

News.ro acum 47 minute
Meciul din Grupa F dintre Cehia şi Turcia, scor 1-2, din grupa F de la Euro-2024, a fost unul animat, arbitrul Istvan Kovacs acordând 18 cartonaşe (16 galbene şi 2 roşii). Un record în istoria Campionatului European. Deşi turcii s-au impus (2-1), me

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 2 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Vremea

București
acum

26°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

23°
joi

19°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°