Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua Zeelandă a învins Franţa în derbyul grupei A de la Cupa Mondială de rugby

Publicat in Antena 3, sâmbătă 24 septembrie 2011 ·

Noua Zeelandă şi-a păstrat punctajul maxim de la Cupa Mondială de rugby, competiţie a cărei gazdă este, după ce a învins în derbyul grupei A echipa Franţei, scor 37-17.

All-Blacks au câştigat şi bonusul ofensiv, marcând cinci eseuri, prin Israel Dagg, de două ori, Adam Thomson, Cory Jane şi Sonny Bill Williams, în timp ce Dan Carter a reuşit 12 puncte, din trei transformări, o lovitură de pedeapsă şi un drop.gol.

Richie McCaw, căptanul Noii Zeelande, a sărbătorit astfel în cel mai bun mod meciul 100 în echipa naţională, iar la final a avut doar cuvinte de laudă pentru coechipierii săi: „La început, a trebuit să facem faţă atacurilor francezilor şi sunt mândru de felul în care băieţii au făcut-o. Felul în care ne-am apărat în primele 10 minute a dat tonul pentru restul meciului, iar atunci când am avut ocazia, am pus puncte pe tabelă”.

La fel de încântat a fost şi tehnicianul gazdelor, Graham Henry, care le-a acordat elevilor săi „nota 8 din 10” pentru evoluţia din meciul desfăşurat la Auckland.

Francezii au înscris doar două eseuri, prin Maxime Mermoz şi Francois Trinh-Duc, Dimitri Yachvili contribuind cu două transformări şi o lovitură de pedeapsă la zestrea de puncte a „cocoşilor”.

„Am făcut prea multe greşeli. Trebuie să muncim la mult şi să învăţăm ceea ce este necesar din acest meci. Mulţumim suporterilor care au venit să ne încurajeze şi le promitem că data viitoare ne vom descurca mai bine”, a spus căpitanul învinşilor, Thierry Dusautoir.

În clasamentul grupei A, Noua Zeelandă are 15 puncte, iar Franţa se află pe locul 2, cu 10 puncte. Ambele echipe mai au de jucat o singură partidă, împotriva canadei, respectiv a echipei din Tonga.

Noua Zeelandă şi-a păstrat punctajul maxim de la Cupa Mondială de rugby, competiţie a cărei gazdă este, după ce a învins în derbyul grupei A echipa Franţ

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atacuri asupra Moscovei. Drone care erau în drum spre capitala Rusiei, doborâte / Două aeroporturi au suspendat zborurile

HotNews acum 46 minute
Sistemele rusești de apărare aeriană au doborât sâmbătă trei drone care se îndreptau spre Moscova, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe contul său de Telegram, transmite Reuters. „Un alt atac cu drone asupra Moscovei a fost respin

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 2 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 39 minute
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 42 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 37 minute
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 5 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 2 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Doi copii de nouă ani, loviţi de un ski-jet pe Dunăre condus de un bucureștean care consumase alcool

HotNews acum 2 ore
Doi copii în vârstă de nouă ani care se scăldau în apele Dunării, în zona plajei Gostinu, județul Giurgiu, au ajuns sâmbătă la spital după ce au fost loviţi de un ski-jet condus de un bărbat care consumase alcool, anunță IPJ Giurgiu. Poliţiştii au f

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 3 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 6 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°