Divortul (evident partial de Moscova) a fost pentru Gheorghiu-Dej un alibi pentru a-si mentine dominatia asupra partidului si tarii. Aceiasi oameni care jurasera credinta nestramutata Uniunii Sovieticese se convertisera acum, fara a-si asuma servilismul lor de-odinoara, in campionii unei „directii nationale”. Nu doar Dej, dar si fostul spion sovietic Emil Bodnaras, politrucul suprem Leonte Rautu si economistul Alexandru Barladeanu, „repatriat” in Basarabia in 1949, ca sa nu mai vorbim de Nicolae Ceausescu, Gheorghe Apostol, Alexandru Draghici, ori seful Sectiei de Propaganda, mana dreapta a lui Rautu incepand din 1955, Paul Niculescu-Mizil, tineau acum discursuri inflacarate in „prelucrarile interne” despre valorile si traditiile poporului roman. Evident, in prelungirea Plenarei din noiembrie-decembrie 1961, grupul Dej atribuia aceste injositoare momente celor care fusese eliminati ca deviatori, fractionisti, carieristi, oportunisti, chiar tradatori (Vasile Luca, Ana Pauker, Teohari Georgescu, Iosif Chisinevschi, Miron Constantinescu).
Volumul Insemnari despre romani a fost un proiect care a fost folosit in completarea Declaratiei PMR din aprilie 1964, functionand ca justificare teoretica pentru pozitia partidului pornindu-se de la aceea a lui Marx. In urmatoarele paragrafe voi face o scurta prezentare a contextului si semnificatiei acestui volum. Textul de fata este o rectie la postarea despre Paul Niculescu-Mizil a profesorul Vladmir Tismaneanu, caruia ii multumesc pentru mentionarea cercetarii mele.
Insemnari despre romani a fost editat de istoricii Andrei Otetea (pe atunci directorul Institutului de Istorie din Bucuresti al Academiei RPR) si Stanislav Schwann (istoric polonez care a gasit inca de la sfarsitul anilor 1950 manuscrisul la Institutul de istorie sociala din Amsterdam). A fost publicat la Editura Academiei. Volumul fundamenta atat poziti