Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maria Tănase, povestea adevărată a uneia dintre cele mai mari românce

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 25 septembrie 2011 ·

Cea de la a cărei naştere se împlinesc, pe 25 septembrie, 98 de ani. Cea care a cântat pentru prima oară în faţa publicului de la Căminul Cultural din cartier (în 1921). Cea care a fost aleasă să reprezinte cântecul popular românesc, în cadrul Expoziţiei Internaţionale de la New York din anul 1939.

Cea a cărei muzică a fost interzisă de regimul legionar. Cea care îşi dăruia cele mai scumpe rochii fetelor tinere şi sărace pe care le întâlnea în drumurile ei. Cea care avea dosar la Securitate. Cea care s-a iubit cu Brâncuşi. Cea care a fost însoţită pe ultimul drum de un val de oameni, cum numai la moartea vreunui mai mare al lumii se poate vedea.

Maria Tănase - una dintre cele mai mari românce. O personalitate dincolo de pragul scenei pe care i se învolbura cântul. O poveste de viaţă atât de adevărată, încât dacă ar fi să fie ecranizată, acest lucru ar trebui făcut cu mare grijă, pentru a nu cădea în păcatul "telenovelizării". Amanţii, dosarul de la Securitate sau faptul că a apărut într-un pictorial jucând şah nu-i pot ştirbi imaginea.

“Mărie şi Mărioară”

Avea părul bălai şi ochi verzi. Florarul Ion Tănase din mahalaua Cărămidari, iubitor de teatru şi de operetă, era tare mândru de fata lui: când se punea pe cântat trezea la viaţă mahalaua. Documentele amintesc cum, în 1928, la numai 15 ani, i se propune să participe la ediţia din acel an a concursului „Miss România“. Maria îmbracă o rochie imprimată cu flori de măr (croită de sora ei mai mare), şi ajunge în faţa comisiei. Totul la superlativ, până când trece la proba costumului de baie. Verdictul este rapid: are picioare prea groase! Măria şi Mărioara noastră se mânie, şi se duce direct la Balul Presei de la Cercul Militar. Acolo cânta o orechestră renumită, cea ”a lui Iduardo Bianco”. La un moment dat, dansează numai fata florarului, care pluteşte de fapt, orchestra ţine ritmul după paşii ei, ac

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 5 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum o ora
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum 2 ore
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 37 minute
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 3 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 2 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 7 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 5 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 5 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Vremea

București
acum

16°
mar.

13°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/28°
Iasi
acum

14°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

14°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°