„Da dă-mi ca pentru matale...". Prietenul meu şi vânzătoarea de roşii şi-au făcut reciproc din ochi. Rugămintea a avut efect - nevasta a ales legumele mai arătoase şi chiar le-a şters oleacă de şorţul decolorat înainte de-a le pune pe cântar.

„Vezi? - m-a ghiontit un pic mai târziu prietenul meu, - nu s-a schimbat mare lucru în timpul de când nu sunt aici!". El, venit acum în ospeţie, locuieşte în străinătate de vreo 15 ani şi nici nu-şi poate imagina să-l fi rugat cu subînţelesuri pe vreun negustor din noua sa patrie să-i dea ceva „ca pentru matale". Pentru că acolo cel care-ţi vinde un produs deseori nici nu-şi prea poate permite să-şi cumpere ceva la fel de bun. Nu că să-ţi mai strecoare ceva bâhlit...

„Îmi iubesc moldovenii mei, dar nu am pic de încredere în ei... În schimb, chiar dacă nu sufăr de prea multă dragoste pentru americani, am încredere aproape totală în ei...". Ascultam constatarea cam sentenţioasă a prietenului meu şi mă gândeam cât de enervanţi pot fi uneori ai tăi care te judecă dintr-o parte.

În acelaşi timp, însă, te întrebi: de ce tot ajungem să trăim din dezamăgire în dezamăgire şi din eşec în eşec? Cum se face că, în speranţa la mai bine, te îmbeţi cu entuziasm şi încredere votându-i pe liderii politici?

Iar apoi ajungi să-l tragi de bumb şi să-l rogi pe unul sau pe altul: „da dă-mi şi mie oleacă de ţară, ca pentru matale..."? Ce ne scapă? De ce posibilitatea de a pleca liber din ţară nu este văzută doar ca una dintre libertăţi, ci ca împlinire a unei dorinţe disperate? Şi de ce în fiecare dintre noi mai există pornirea de a vinde cuiva gogoşi proşti, de pildă, dacă muşteriul uită să-ţi spună că ştie el bine că vei face aşa ceva?

Eşecurile noastre toate sunt doar pedeapsa pentru faptul de a fi ales nişte lideri proşti, incapabili sau deştepţi şi rău intenţionaţi? Sau şi pentru faptul că rămânem, ca membri ai societ