Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gazonul de pe \"Național Arena\" a cedat iarăși! Cei de la Oțelul s-au antrenat în teniși, ca să nu-l strice!

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 26 septembrie 2011 ·

Portughezii de la Benfica Lisabona au efectuat azi, de la ora 10.30, antrenamentul oficial înaintea de duelul cu Oțelul Galați, de mâine, din grupele Ligii Campionilor la fotbal. Sursa: OCTAVIAN COCOLOS

1 /.

După dezastrul din meciul cu Franța, gazonul de pe stadionul „Național Arena” a fost schimbat, iar în locul lui a fost pus altul, adus special din Olanda.

Lusitanii au constatat cu surprindere azi dimineață, la antrenamentul oficial, că suprafața cedează pe anumite porțiuni și chiar păreau amuzați de situație!

La obișnuitul „5 contra 2”, bucăți mici de brazdă săreau din gazon, iar jucătorii interveneau pentru a le repune cu piciorul! Nu există riscul să se repete dimensiunile rușinii de la jocul cu Franța, dar terenul ar putea ceda în orice moment și acum, mai ales atunci când se va juca în viteză și nu vor fi doar alergări ușoare, precum azi.

Ca să nu strice terenul, ieri, fotbaliștii de la Oțelul s-au antrenat încălțați în adidași, nu cu ghete cu crampoane. „Din ce am văzut, terenul pare bun. Sper să reziste. Sunt convins că nu va fi ca la meciul cu Franța”, e sigur Dorinel Munteanu. Antrenamentul oficial al moldovenilor va fi efectuat astă-seară pe terenul Dinamo II, tocmai pentru a nu suprasolicita terenul pe care se va juca mâine!

„E normal ca iarba să nu se prindă sută la sută, dar am încredere că va fi bine și nu vor fi probleme la meciul cu Benfica”, a zis și atacantul Marius Pena, cel care a marcat golul de la Basel, în prima etapă a grupelor.

La conferința de presă, jucătorii au fost diplomați față de organizatori, așa cum se întâmplă mereu în astfel de cazuri. „Iarba e OK, condițiile sunt bune, sper să nu fie probleme cu terenul mâine. Oțelul e echipă bună, dar noi am venit să luăm trei puncte. Toate formațiile au șanse de calificare”, a spus fotbalistul Ezequiel Garay, fotbalist adus astă-vară de la Real Madrid. @N_P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu de pădure masiv la nord de Atena

G4Media acum 51 minute
Un incendiu masiv a izbucnit sâmbătă într-o zonă dens împădurită la aproximativ 20 de kilometri nord de capitala greacă Atena, zonă care nu este una turistică, relatează agenţiile Reuters şi DPA. Sute de pompieri, cu zeci de autospeciale, ajutaţi şi

Bărbat din București, dat dispărut de mai multe zile. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea lui

Ziare.com acum 3 ore
Poliţia Capitalei a fost sesizată, pe 23 iunie, cu privire la dispariţia unui bărbat care, în cursul zilei de 22 iunie, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 şi nu a mai revenit până în prezent. Florian Vasile, în vârstă de 59 de ani, ar

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Atac terorist asupra ambasadei Israelului la Belgrad. Agresorul a fost ucis, un poliţist rănit

Mediafax acum 4 ore
Anunţul a fost făcut de ministrul sârb de Interne, Ivica Dacic. Atacatorul, a explicat oficialul, l-a lovit pe ofiţer în gât, iar poliţistul „a folosit arma în legitimă apărare, pentru a-l împuşca pe atacator, care a murit din cauza rănilor”. Poliţi

Carla Bruni, soţia fostului președinte francez Sarkozy, va fi interogată în dosarul finanţării campaniei electorale cu fonduri libiene

G4Media acum o ora
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Formula 1: Verstappen, în pole position în Austria

News.ro acum 56 minute
Max Verstappen (Red Bull Racing) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Austriei, a 11-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru olandez este al optulea pole position din acest sezon. Pe locul doi s-a clasat în califică

România, pe locul cinci în privinţa numărului de fani prezenţi la Euro-2024. Peste 92.000 de suporteri i-au susţinut pe tricolori la partidele din grupe

News.ro acum 3 ore
Peste 130.000 de fani turci au asistat la meciurile Euro 2024 din Germania, conform presei germane, pe baza datelor de la UEFA. România a fost susţinută la meciurile din faza grupelor de 92.000 de fani şi se află pe locul cinci în clasament, fiind d

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

Nicolae Ciucă, mesaj drastic la REUNIUNEA OSCE, de la București: „România nu a permis participarea Rusiei şi Belarusului”

Gandul acum o ora
Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, a precizat, la cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE găzduită de Parlamentul României, că autorităţile române au decis să nu permită participarea delegaţiilor Federaţiei Ruse şi Belarusulu

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 10 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Vremea

București
acum

33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

29°
sâm.

21°/29°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°