Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care-i mai tare? FC Bihor - Luceafărul: 2-2 (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, marți 27 septembrie 2011 ·

Au luptat pentru supremaţie în judeţ, dar au sfârşit la egalitate! Derby-ul Bihorului la fotbal s-a încheiat luni seară cu scorul de 2-2, în ultima partidă a etapei a şasea din liga secundă, seria vestică. Meciul dintre cele două reprezentante ale Bihorului a fost unul antrenant, pe placul publicului prezent.

Proaspăt achiziţionat, Sfârlea, de la FC Bihor, a fost cel care a deschis scorul, în minutul 24, cu toată opoziţia portarului Miron, pentru ca în minutul 69, Coroian să şuteze din alergare, iar Miculescu să devieze mingea, consemnând 2-0.

Cu toate că a avut meciul în mână, FC Bihor nu a ştiut să îşi conserve avantajul. După numai două minute, Oltean a faultat în careu, fără nicio noimă, şi Tibor Moldovan, transferat în această vară la Luceafărul, a transformat lovitura de pedeapsă, reducând din diferenţă.

În minutul 73, antrenorul Călin Moldovan a avut inspiraţie şi l-a scos pe Ov. Ghilea din teren, aruncându-l în luptă pe veteranul Zeno Bundea. Mijlocaşul a reuşit să egaleze după numai cinci minute, cu un lob inteligent peste portarul Pogacsics, profitând de o respingere greşită a căpitanului Dumitru Muscă.

În ciuda prelungirilor de trei minute, scorul final a rămas 2-2.

La final, antrenorul FC Bihor, Leonardo Gabbanini, a acuzat arbitrajul, declarând: "Dacă am fi avut un alt arbitru astăzi, am fi avut un alt joc şi am fi câştigat".vItalianul a recunoscut, totuşi, că echipa sa nu face faţă din punct de vedere fizic pe toată durata unui joc, şi, la fel ca în meciul cu Baia Mare, elevii săi au acuzat o stare inexplicabilă de oboseală în repriza a doua.

De partea cealaltă, şi tehnicianul oaspeţilor, Călin Moldovan, a acuzat o anumită stare de oboseală a elevilor săi, dar, de această dată oarecum explicabilă, după meciul de joi seară, de la Bucureşti, cu Dinamo. "De ce mi-a fost teamă, după meciul de cupă cu Dinamo, nu am scăpat.

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 39 minute
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum o ora
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum 41 minute
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 45 minute
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°