Alegerile repetate din 29 iulie al aceluiaşi an au adus la putere partidele din opoziţie, care au format Alianţa pentru Integrare Europeană. Însă criza politică nu a fost depăşită: PCRM, controlat cu mână de fier de Voronin, se opune votării preşedintelui, ceea ce poate provoca noi alegeri anticipate. Pe de altă parte, rezultatele modeste ale guvernării liberal-democrate, incapacitatea de a-şi asuma nişte reforme dure în justiţie şi economie, dependenţa actualei puteri de jocul de interese ale unor oligarhi influenţi, apoi şantajul politic şi economic rusesc, Transnistria... - toate acestea obturează evoluţia europeană a Basarabiei. Am rămas, de fapt, un teritoriu ocupat şi după 20 de ani de la declararea independenţei.
Dar marile farse ale istoriei recente moldoveneşti în această privinţă? Marile păcăleli despre (false) rupturi de comunism?
Cel mai perfid episod din istoria despărţirilor noastre de comunism l-a constituit concubinajul vinovat al partidului condus de Iurie Roşca, PPCD, cu regimul Voronin, în anii 2005-2009. Alianţa dintre comunişti şi creştin-democraţi a punctat momentul maximei disoluţii politice din Basarabia postsovietică.
O mare cacealma s-a dovedit pretinsa schimbare la faţă a unor vechi aparatcici sovietici. Mă gândesc la Petru Lucinschi, care a venit ca un reformator de la Moscova. Însă acest om de încredere al lui Gorbaciov, cum era perceput, a ratat şansa să fie un Brazauskas moldovean. Dimpotrivă! Anume, el, ca preşedinte al parlamentului, a readus în legalitate Partidul Comunist, scos în afara legii imediat după eşecul puciului stalinist de la Moscova, din august 1991. Apoi tot Lucinschi, în toamna anului 1998, a debarcat Guvernul Sturza, ajutat de Voronin (pe atunci în opoziţie) şi de Roşca (pe atunci la putere, ca membru al Alianţei pentru Democraţie şi Reforme), provocând alegeri anticipate în februarie 2001 şi li