Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou început

Publicat in Vocea Brailei, marți 27 septembrie 2011 ·

A venit vremea să mă las descoperit de gânduri pentru încă ceva timp. Vacanţa care tocmai a trecut m-a învăţat să-mi colorez tăcerea, iar acest lucru se datorează unei recreaţii prelungite din care m-am înfruptat.

Şi totuşi, cu un ton optimist pornesc pe aceeaşi direcţie: aceea de a-mi continua activitatea, în acelaşi timp cu noul an şcolar. Pot afirma cu încredere deplină că mă voi transforma. Voi trece un alt prag din existenţa mea, încercând să-mi metamorfozez atitudinea. Am atâtea lucruri de învăţat, iar primul pas este acela de a mă prezenta la linia de start. Sosirea contează mai puţin. Important este ce vreau eu să fac, ce îmi propun şi cum ajung acolo. Simplul gând de a îmbrăţişa o carte mă va duce departe, iar aşa voi prinde curaj. Voi căpăta încredere în oamenii care intră zi de zi în clasă şi susţin o oră de curs. Cincizeci de minute nu sunt atât de îngrozitoare precum ar părea. Se vor aduna şi mă vor forma ca om. Un om împlinit, ce-i drept. Da, sunt bucuros că-mi revăd colegii şi profesorii. Consider că mai am destul timp la dispoziţie să îi cunosc, măcar puţin. Nu îmi trece prin cap ideea de a lăsa în urmă aceşti ani şi să consider tot acest timp o escapadă. În fond, la mijloc se află viitorul meu. Acum, văd totul diferit: aceeaşi prismă, dar cu alte capete şi linii. Până şi holurile prin care voi trece, au şi ele o direcţie. Eu, de ce să nu am? De ce să nu îndrăznesc să mă gândesc ce vreau să fac mai târziu? Oricât mi-ar părea de greu, ştiu că voi reuşi. Revenind la orarul interminabil, dacă stau să mă gândesc mai bine, se putea şi altfel. O listă lungă prin intermediul căreia să pot alege. Nu absenţe. Timpul liber ar fi suficient de larg pentru a-mi satisface orice trebuinţă. Rigla mea se rupe şi prefer să las clopoţelul să sune pe un mod silenţios. A sosit vremea să mă joc cu viitorul. Întâi şi întâi, o să îi stabilesc ţinta. O nouă lume, aceeaş

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 59 minute
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Atac cu cuţitul în metroul din Lyon. Cel puţin trei persoane rănite

Mediafax acum 43 minute
Atacatorul, care locuieşte ilegal în Franţa, suferă de probleme grave de sănătate mintală şi fusese internat în mai multe rânduri în secţii de psihiatrie, a declarat prefectul local Fabienne Buccio pentru reporteri, conform Reuters. El nu a făcut ni

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 48 minute
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Southampton a promovat în Premier League cu o victorie la baraj în faţa lui Leeds

Mediafax acum 43 minute
Adam Armstrong a fost cel care a câştigat meciul, golul său din prima repriză fiind suficient pentru a învinge o echipă a lui Leeds care s-a chinuit să dea o replică semnificativă. Rezerva Daniel James a fost cel mai aproape de egalare când şutul să

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

Marius Tucă Show începe luni, 27 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 3 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 2 ore
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 3 ore
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Ciucă: Vă pot spune că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţară sunt sub administraţie liberală - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, duminică seară, la Slatina, că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţară sunt sub administraţie liberală. ”Vă pot spune că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţ

Vremea

București
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

22°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/19°
lun.

13°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°