Atunci când ai sperat ca toate eforturile, toate tratamentele şi operaţiile făcute vor conduce la salvarea vieţii copilului şi apoi decesul survine implacabil, ca o ghilotină, se instalează o stare de stupoare, de perplexitate, de readaptare la noile condiţii create prin dispariţia respectivă. Persoana afectată de schimbare trece prin stări deja cunoscute de psihologi: refuz – furie – accept. Modificarea legislativa aprobată de guvern (taxa claw-back) nu face diferenţă de situaţia amintită. Cei care ar trebui să reacţioneze practic au amuţit. Pur şi simplu refuză încă să creadă că acest lucru se întâmplă. Au renunţat la orice protest public şi fiecare în parte s-a retras în biroul lui, făcând calcule peste calcule şi mai ales aşteptând reacţiile patronului – a producătorului de medicamente pe care-l reprezintă. In pofida aparenţelor, multinaţionalele sunt structuri înalt birocratizate iar până când se va ajunge la persoana capabilă sa ia decizii din lanţul de comandă al fiecărui producător vor mai trece cel puţin două-trei săptămâni. Impactul acestei măsuri este deosebit de interesant. Faza de furie poate să îmbrace diferite forme de manifestare, unele neaşteptate. Chiar dacă furia producătorilor de medicamente va conduce la paşi înapoi din partea Guvernului – nimic nu va mai fi ca până în prezent. In caz de înfrângere însă, acceptul lor poate fie să confirme viziunea Guvernului sau poate fi doar o înclinare în fata destinului, o ridicare resemnată de umeri – “Asta-i România! Pur şi simplu nu mai avem ce căuta aici.” Să rezumam analiza noastră asupra evenimentelor ce vor urma la doar 3 scenarii.

1. Acceptarea totala a noului sistem de taxare şi renunţarea la lupta. In aceste condiţii, reprezentantele firmelor de medicamente ar trebui să se adapteze prin refacerea bugetului, stoparea oricăror angajări şi acţiuni de promovare şi speranţa ca toţi ceilalţi comp