Vîrsta mea e trecută cu patru ani de sfertul de secol, motiv pentru care unii pot să creadă că aş avea deja o oarecare experienţă în domeniul muzical. Greşit. Tot ceea ce fac se bazează pe instinct şi pe individualism, motive pentru care nu am de ce să fiu felicitat, la fel cum nu ai de ce să feliciţi un animal pentru că-şi marchează şi-şi apără teritoriul. Nu întîmplător am făcut această comparaţie. Sînt de părere că există numeroase similarităţi între animalele sălbatice şi formaţiile româneşti. Ca în orice ecosistem, şi în domeniul muzical există specii pe cale de dispariţie, specii care încă nu au întîlnit omul, specii care parazitează sau mănîncă resturile altor formaţii, specii hibrid născute din îmbinarea prea multor stiluri, caracteristica principală a celor din urmă fiind imunitatea scăzută, autocanibalismul şi încercări ridicole de împerechere (gen teckel cu dog-german).

Viaţa este grea atît pentru sălbăticiuni, cît şi pentru formaţiile din noul val românesc. Mereu în mişcare, trebuie să străbată zeci de kilometri pentru hrană şi apă. Lupta pentru teritorii este frecvent întîlnită. La fel ca atunci cînd se întîlnesc două haite de lupi rivale, întîlnirea dintre două formaţii semi-cunoscute se încadrează în cîteva tipare de comportament clare: gruparea în jurul masculului alfa, ciulirea urechilor, dezvelirea dinţilor, mai ales dacă au trecut prin şedinţe de albire, adulmecarea glandelor peri-anale pentru amprenta olfactivă a trupei şi datul din coadă. Dacă există hrană şi băutură din belşug, conflictul nu se declanşază pe moment, dar mai mult ca sigur el va avea drept cauză principală una din femelele-satelit atrase irezistibil de magnetismul animal din artist sau de mirosul artistic de animal, indiferent de haita-trupă din care masculul face parte.

Unele dintre trupe sînt capturate de impresari-hiene şi forţate să susţină concerte în beciuri p