Articolul de faţă relevă ridicolul unor situaţii pământeşti (româneşti), în momentul când te urci… aiurea-n tramvai. Îl scriu cu năduf şi zăduf, după ce am încercat asemenea experienţă, la Constanţa, numai că oraşul meu nu e Bucureşti, să aibă tramvaie. Aşa că am urcat într-un troleibuz, evident, aglomerat, unde l-am somat pe şofer să mă ducă direct în…Japonia!
Omul s-a uitat la mine ca la o răzătoare Worner. Văzându-mă îmbrăcat marinar, m-a întrebat dacă ştiu care e diferenţa dintre somn şi căscat, apoi tot el mi-a explicat că somnul trăieşte în apă şi căscatul pe uscat. Adică, eu! „Deşi, completează şofeorul, pari a fi cam…extraterestru!” O bătrână s-a repezit, ca un tzunami, la mine, să mă apostrofeze: 1. Că în Japonia nu circulă troleibuze. 2. Că ea vrea să ajungă la cimitir! Probabil în vizită la vreun fost, deşi, ca vârstă, ar fi corespuns, cum se spune, în viu. Cât despre treaba cu „Urcaţi, că stă unu’ prost, pe scară!” sau dialogul „Vă daţi la prima?” „Nu, la toate!”, „Domnul coboară?” „Nu, domnul Popescu” precum şi neigienica întrebare „Vă daţi jos? Cu ce fel de parfum?” n-am putut reflecta decât că…aşa e în viaţă: unii au maşină la scară, alţii se bucură dacă prind scara de la maşină…Şi găselniţa, pur românească, pe care o tot repet: la noi, singurul mijloc de apropiere între oameni, e mijlocul de transport în comun!
În rest, să auzim de bine, dar şi în această formulare-urare, cred că m-a cam lăsat auzul…
Articolul de faţă relevă ridicolul unor situaţii pământeşti (româneşti), în momentul când te urci… aiurea-n tramvai. Îl scriu cu năduf şi zăduf, după ce am încercat asemenea experienţă, la Constanţa, numai că oraşul meu nu e Bucureşti, să aibă tramvaie. Aşa că am urcat într-un troleibuz, evident, aglomerat, unde l-am somat pe şofer să mă ducă direct în…Japonia!
Omul s-a uitat la mine ca la o răzătoare Worner. Văzându-mă îmbră